Internațional

Reuters: Putin este gata să înghețe războiul din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-un armistițiu negociat care să recunoască liniile actuale de pe câmpul de luptă, relatează Reuters. În același timp, liderul de la Kiev este gata să continue lupta „atâta timp cât este nevoie”, potrivit sursei citate.

Surse Reuters au indicat că Putin va profita de recentele succese teritoriale ale trupelor ruse pentru a pune capăt ostilităților. O nouă ofensivă în Ucraina va necesita ca președintele Federației Ruse să decidă asupra unei noi mobilizări, pe care dorește să o evite, spun surse din interior.

„Putin va spune că am câștigat, că NATO ne-a atacat, dar ne-am păstrat suveranitatea și avem un coridor terestru către Crimeea”, a declarat unul dintre interlocutori, citat de Reuters.

În opinia sa, rezultatele actuale ale ofensivei sunt suficiente pentru a declara populației ruse „victoria în război”.

Numirea săptămâna trecută a economistului Andrei Belousov în funcția de ministru al apărării al Rusiei a fost văzută de unii analiști militari și politici occidentali ca un semnal că economia rusă este plasată pe o bază permanentă de război pentru a câștiga un conflict prelungit.

Aceasta a urmat presiunii susținute pe câmpul de luptă și avansurilor teritoriale ale Rusiei în ultimele săptămâni.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov a spus că șeful Kremlinului a subliniat în repetate rânduri că Rusia era deschisă la dialog pentru a-și atinge obiectivele, spunând că țara nu dorește „război etern.”

Un armistițiu fără păstrarea câștigurilor teritoriale ale Federației Ruse este exclus pentru Putin, au mai spus sursele.

„Dacă nu există un acord, Putin va dori să ocupe cât mai mult teritoriu posibil din Ucraina”.

Ei au declarat, de asemenea, convingerea președintelui Federației Ruse că aliații occidentali nu vor furniza Ucrainei suficiente arme pentru a descuraja trupele rusești.

Una dintre surse a prezis că niciun acord nu ar putea avea loc în timp ce la putere va fi actualul președinte Volodimir Zelenski, cu excepția cazului în care Rusia îl ocolește și încheie un acord cu Washingtonul. Cu toate acestea, secretarul de stat american Antony Blinken, vorbind la Kiev săptămâna trecută, a declarat reporterilor că nu crede că Putin este interesat de negocieri serioase.

Cel mai mare conflict terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial a costat zeci de mii de vieți de ambele părți și a dus la sancțiuni occidentale asupra economiei Rusiei.

Kievul și susținătorii săi occidentali mizează pe un pachet de ajutor american de 61 de miliarde de dolari și pe un ajutor militar european suplimentar pentru a inversa ceea ce Zelenski a descris drept „unul dintre cele mai dificile momente” ale războiului pe scară largă.

Anterior, șeful adjunct al Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării al Ucrainei, Vadim Skibitski, a declarat într-un interviu pentru The Economist că Ucraina nu va putea învinge Rusia doar pe câmpul de luptă. Potrivit lui, chiar dacă Forțele Armate ale Ucrainei împing forțele de ocupație rusești înapoi la granițele din 1991, acest lucru nu va pune capăt războiului. În opinia sa, astfel de războaie se pot încheia doar cu acorduri.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult