Corespondență//Olanda: îngrijorare europeană în fața victoriei extremei drepte
Începând de astăzi și până pe 9 iunie, ziua alegerilor europene, rubrica europeană matinală vă va prezenta în fiecare zi situația dintr-una din cele 27 de țări ale Uniunii Europene. Vom începe cu cele 6 țări fondatoare ale CECA (Comunitatea Europeană s Cărbunelui și Oțelului, 1951, strămoașa Uniunii Europene de astăzi); cele 6 țări fondatoare sunt Franța. Germania, Italia și cele trei țări ale Beneluxului (Belgia, Olanda, Luxembourg), care eliminaseră deja controalele vamale între ele. Prima țară cu care începem este Olanda (mai recent numită corect politic („Țările de Jos”), deoarece acolo cel mai recent alegerile generale au adus la putere extrema dreaptă, coșmarul actual al întregii Europe.
De când Geert Wilders a obținut o victorie majoră cu partidul său populist de extremă dreaptă, Partidul pentru Libertate (PVV), la alegerile parlamentare olandeze din noiembrie, Europa stă cu ochii pe Olanda. Este succesul extremiștilor un preludiu la ceea ce s-ar putea întâmpla în alegerile europene?
Simptomele se văd deja. Sprijinul pentru Ucraina începe să se clatine aproape peste tot în Europa, iar Green Deal, pactul ecologic emblematic al Comisiei Europene, a fost considerabil diminuat în ultimele luni.
Sondajele de opinie din majoritatea țărilor europene sugerează o schimbare spre dreapta și la extrema dreaptă.
Sub presiunea protestatarilor din mare parte din Europa, creștin-democrații europeni s-au opus, de asemenea, Actului de restaurare a naturii al Comisiei Europene, care, după toate probabilitățile, nu va fi pus în aplicare. Parțial ca răspuns la campania acerbă condusă de fermieri, inclusiv în inima Bruxelles-ului, Comisia și statele membre au decis, la sfârșitul lunii martie, să facă o serie de concesii care ar trebui să facă inutile proiectele Verzilor.
În mass-media europeană, revolta împotriva politicii de mediu este văzută ca un prevestitor al ceea ce așteaptă Europa în alte domenii, cum ar fi imigrația, sprijinul pentru Ucraina și extinderea continuă a Uniunii pe care șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen o cere cu atâta pasiune – dar pe care majoritatea partidelor populiste o văd ca fiind profund problematică. Iar toate astea -- în Olanda, țară fondatoare a Uniunii Europene.
Sub presiunea protestatarilor din mare parte din Europa, creștin-democrații europeni s-au opus, de asemenea, Actului de restaurare a naturii al Comisiei Europene, care, după toate probabilitățile, nu va fi pus în aplicare. Parțial ca răspuns la campania acerbă condusă de fermieri, inclusiv în inima Bruxelles-ului, Comisia și statele membre au decis, la sfârșitul lunii martie, să facă o serie de concesii care ar trebui să facă inutile proiectele Verzilor.
Între timp, fostul comisar al UE Frans Timmermans, unul dintre principalii susținători ai Acordului Verde și ai Legii pentru restaurarea naturii, este forțat să urmărească dispariția moștenirii sale printre scaunele rărite ale opoziției olandeze. În mass-media europeană, revolta împotriva politicii de mediu este văzută ca un prevestitor al ceea ce așteaptă Europa în alte domenii, cum ar fi imigrația, sprijinul pentru Ucraina și extinderea continuă a Uniunii pe care Von der Leyen o cere cu atâta pasiune – dar pe care majoritatea partidelor populiste o văd ca fiind profund problematică. Iar toate astea -- în Olanda, țară fondatoare a Uniunii Europene.
Sunt însă oare justificate temerile europene față de o posibilă victorie a dreptei extreme?
Dacă marea victorie a lui Geert Wilders la alegerile legislative olandeze din noiembrie a provocat un șoc în mai multe state membre UE, liderul PVV se confruntă acum cu tot felul de obstacole în negocierile care vizează formarea noului guvern, pe care nimeni nu vrea să le vadă căzând victima unui capriciu populist. În timpul negocierilor, Wilders a fost deja de acord să nu devină prim-ministru și a fost nevoit să facă o serie de concesii în favoarea menținerii drepturilor constituționale.
În următoarele luni, el va trebui să se angajeze și într-o politică financiară și externă solide – cu alte cuvinte: continuarea sprijinirii Ucrainei – dacă noul cabinet olandez va avea vreo șansă să devină realitate. Alte exemple din alte părți ale Europei ridică, de asemenea, întrebări cu privire la posibilitatea ascensiunii „inexorabilă” a populismului de extremă dreaptă. În decembrie 2023, fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, a fost ales prim-ministru al Poloniei, punând capăt anilor de guvernare ai partidului eurosceptic Drept și Justiție (PiS, extrema dreaptă ), spre marea ușurare a aliaților săi europeni.
Fermierii care se revoltă
În Spania, Partidul Popular și Social Democrații sunt în fruntea sondajelor, iar partidele mai mici sunt cu mult în urmă. În Ungaria, zeci de mii de cetățeni au ieșit recent în stradă pentru a protesta împotriva administrației lui Viktor Orbán și pentru a se pronunța în favoarea concurentului său electoral, pro-europeanul Péter Magyar.
Creșterea surprinzătoare a partidelor de dreapta în Olanda, condusă de protestele fermierilor, a stârnit îngrijorare și în alte țări europene, de parcă fermierii înrădăcinați ar fi capturat inima democrației. Cu toate acestea, filosofia dreptei olandeze diferă foarte puțin de democrația creștină tradițională. Acest lucru este evident din alegerea candidaților partidelor la alegerile europene din iunie: candidații lor sunt aproape exclusiv foști creștin-democrați, inclusiv candidații lor de top.
În plus, numeroase studii au arătat de-a lungul anilor că succesul partidelor populiste nu este determinat atât de acele partide înseși, cât de dorința partidelor tradiționale de centru de a lua în serios preocupările alegătorilor fără a renunța la propriile lor principii.
Aceasta este marea întrebare care va plana asupra formării unui guvern în Olanda și a alegerilor europene din iunie: se vor lăsa partidele tradiționale conduse de frica amenințării unei revolte populiste, sau vor reuși să învingă și să rămână pe pozițiile lor?
AUTOR: Dan Alexe
