Politic

Republica Moldova și Lituania vor semna la Vilnius două acorduri bilaterale

Republica Moldova și Republica Lituania își vor îmbunătăți relațiile de colaborare în baza a două acorduri noi, care vor fi semnate marți, 28 mai, la Vilnius. Hotărârile pentru semnarea Acordurilor dintre guvernele celor două state privind cooperarea tehnică și financiară, precum și referitor la schimbul și protecția reciprocă a informațiilor clasificate, au fost aprobate de Cabinetul de miniștri.

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Lituania privind cooperarea tehnică și financiară va fortifica cooperarea economică, va spori independența energetică, iar un accent aparte va fi pus pe dezvoltarea instituțională și acordarea suportului în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Promovarea Acordului va asigura crearea unei infrastructuri pentru susținerea agriculturii și dezvoltării rurale, cooperarea în domeniul serviciilor de pompieri și de salvare, consolidarea rezistenței la dezinformare, cu un accent deosebit pe mass-media independentă, sporirea eficienței energetice, precum și utilizarea extinsă a surselor regenerabile de energie.

În ceea ce privește Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Lituania privind schimbul și protecția reciprocă a informațiilor clasificate, documentul vine să instituie cadrul legal necesar pe acest segment.

Astfel, ambele țări vor întreprinde măsuri pentru protecția informațiilor și vor acorda tuturor informațiilor clasificate schimbate un grad de secretizare echivalent. Documentul mai cuprinde dispoziții referitoare la multiplicarea, traducerea și distrugerea informațiilor, măsurile de protecție și accesul la acestea, incidentele de securitate. Republica Moldova are încheiate acorduri similare și cu alte state partenere, printre care România, Ucraina, Belarus, Georgia.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult