Politic

Tinerii care susțin parcursul european al Republicii Moldova vor organiza pe 1 iunie un Marș

Pe 1 iunie, în centrul capitalei va fi organizat Marșul pentru un viitor European al tinerilor, a anunțat deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, evenimentul are drept scop promovarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Captură-video
Sursa: Captură-video

Deputatul PAS, Eugeniu Sinchevici, a precizat că deja și-au anunțat intenția de a participa la marș 13 organizații, inclusiv studențești.

„Participând la acest marș o să vedeți mulți tineri de bună voință ai acestei țări, tineri proeuropeni. Tineri care fac parte din diferite organizații, care sunt din diferite raioane ale țării. Acesta nu este nici primul, nici ultimul nostru marș. Echipa noastră susține Uniunea Europeană și noi vom depune mai departe efort ca rândurile noastre să crească și mai mult. Noi în continuare venim cu un apel către organizațiile nonguvernamentale și către tineri, ca ei să se alăture acestui marș. Invitația noastră este să fim uniți și în acest proces important de integrare europeană”, a declarat Eugeniu Sinchevici.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a punctat cât de important este acest marș pentru a arăta deschiderea țării noastre pentru aderarea la blocul comunitar.

„Anul acesta este anul european pentru Republica Moldova și de aceea noi ținem foarte mult să informăm corect oamenii cu privire la Uniunea Europeană, la șansele Uniunii Europene, inclusiv, și în special, pentru tineri. Vom informa oamenii și vom ieși în stradă, vom arăta mândri drapelul Uniunii Europene, vom spune că vrem integrare europeană a Republicii Moldova. La fel cum anul trecut am fost în Piața Marii Adunări Naționale, în mai, am fost cu toții acolo, am fost și eu. La fel sâmbătă vom ieși la acest marș”, a menționat Siegrfried Mureșan.

În același timp, studenții prezenți la eveniment au subliniat că vor participa la marș pentru a susține aspirațiile Republicii Moldova de a deveni un stat european, cât mai curând.

„Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este doar o oportunitate, ci și o necesitate pentru viitorul nostru. Este o cale spre stabilitate, prosperitate și respectarea valorilor democratice, iar tinerii noștri sunt cei care vor conduce această schimbare.”

Precizăm că Marșul pentru un viitor European al tinerilor va avea loc sâmbătă, 1 iunie, ora 10:30, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina ar urma să înceapă oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană la o conferință interguvernamentală planificată la Bruxelles în luna iunie.

Menționăm că țara noastră a obținut statutul de țară candidată în iunie 2022, iar în decembrie 2023, liderii europeni au decis să deschidă negocierile de aderare. Pe 20 octombrie, în ziua alegerilor prezidențiale, va avea loc referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Autor: Olga Mînzat

Citește mai mult