Corespondență//În ciuda atotprezenței migranților, UE e aproape absentă în alegerile europene din Italia
În Italia, alegerile europene din 9 iunie nu au suscitat nicio dezbatere de fond pe problemele care afectează Uniunea Europeană. Alegerile par a se reduce la un test electoral pentru fiecare partid luat individual.
Alegerile europene din iunie sunt, în Italia, doar un meci politic intern, o oportunitate de a redefini echilibrul de putere în vigoare pe baza rezultatului ca va fi obținut la scrutinul european. Și asta, în timp ce ultimele alegeri naționale au avut loc în toamna lui 2022 și au oferit dreptei o majoritate aparent solidă. Cu toate astea, multe subiecte ar putea fi incluse pe agenda europeană.
Războiul din Ucraina, de exemplu, sau criza din Orientul Mijlociu, care au divizat și continuă să divizeze chiar și pe plan intern coaliția de dreapta de astăzi în guvern, precum și opozițiile de centru-stânga. Sau dificultățile lumii agricole, care au atras atenția politicienilor doar timpul necesar pentru a înăbuși protestele fermierilor din sector. Pe de altă parte, s-a vorbit mult despre posibila candidatură a șefei guvernului Giorgia Meloni și a secretarei Partidului Democrat (PD) Elly Schlein pentru a-și conduce listele respective, precum și despre noi alianțe sau redefinirea celor deja existente.
Trebuie menționat că dincolo de conflictualitatea tipică sistemului politic italian, atitudinea partidelor a fost încurajată de coincidența calendarului: alegerile europene au loc după o serie de consultări regionale importante, care au favorizat un climat de campanie permanent. Deși Italia nu este un stat federal, regiunile au o pondere politică și instituțională considerabilă, deoarece au puteri legislative. Nu întâmplător, alegerile regionale ajung întotdeauna să aibă un impact la nivel național, aproape ca și cum ar fi alegeri intermediare americane, deci utile și pentru aprecierea gradului de popularitate a guvernului. De exemplu, alegerile care au avut loc pe 25 februarie în Sardinia și pe 10 martie în Abruzzo au fost interpretate din acest unghi. Primele au fost câștigate de centrul stânga, celelalte de dreapta.
Naționalism
Pentru alegerile europene din 9 iunie, votul va fi proporțional. Prin urmare, fiecare parte va trebui să se măsoare împotriva tuturor celorlalte, adversari sau aliați. Acesta este în special cazul coaliției de dreapta formată din Forza Italia (FI, dreapta), Liga și Fratelli d' Italia (FdI, extrema dreaptă).
Meloni continuă să se adreseze electoratului italian exprimând poziții naționaliste și de dreapta, dar când merge la Bruxelles, preferă să pară moderată și să adopte un ton instituțional. Această schimbare de atitudine s-a manifestat în special prin luarea unor poziții atlantiste în privința războiului din Ucraina, în timp ce Salvini este încă considerat de mulți observatori ca fiind aproape de Rusia lui Vladimir Putin. În ceea ce privește alianțele din Europa, Liga și FdI urmează, de asemenea, căi diferite. Într-adevăr, Meloni cultivă o relație cu Ursula von der Leyen, care tocmai a fost nominalizată din nou de Partidul Popular European (PPE) candidată pentru propria succesiune, în speranța de a obține o poziție mai influentă în cadrul Uniunii , sau măcar să se vadă legitimat în Europa, în ciuda moștenirii postfasciste de care încă nu s-a eliberat în Italia.
Liga, pe de altă parte, se plimbă în Europa cu aripa de dreapta radicală a grupului Identitate și Democrație din care aparțin, printre altele, partidul Marinei Le Pen și germanii din Alternative für Deutschland (AFD), împotriva căruia însăși Von der Leyen s - a înfuriat în discursul în care a cerut învestirea Partidului Popular European.
O situație similară se întâlnește și în tabăra de centru-stânga, unde Partidul Democrat și Mișcarea 5 Stele (M5) pur și simplu nu reușesc să construiască condițiile pentru o alianță stabilă care să depășească forma unui cartel electoral . Motivul constă în inspirația politică diferită care îi animă – democratică și liberală pentru PD, deschis populistă pentru M5 – și în diferitele rădăcini ale electoratului respectiv. Cel al lui M5 este tot pe dreapta și, în Statele Unite, este mai aproape de republicanul Donald Trump decât de democratul Joe Biden.
În acest context, mulți observatori consideră că o creștere a tonurilor polemice este inevitabilă, chiar și – și mai ales – între aliați .
AUTOR:Dan Alexe
