Social

Șefa adjunctă a Direcției Generale Control a SFS din Bălți, reținută într-un dosar de trafic de influență și corupere pasivă

Ofițerii CNA și procurorii municipiul Bălți au reținut-o pe șefa adjunctă a Direcției Generale Control (DGC) din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, după recepționarea unui denunț. Funcționara urmează să fie audiată și plasată în izolator pentru 72 de ore.

Potrivit denunțului, angajata SFS ar fi acceptat mită de la o subalternă în schimbul stabilirii sporului salarial lunar la valoarea maximă stabilită de lege. Astfel, prin intermediul unui mijlocitor, dar și personal, aceasta ar fi primit 7 mii de lei, în două tranșe.

Potrivit CNA, în biroul de serviciu al funcționarei, dar și ale altor angajați ai DGC a SFS din nordul țării au fost efectuate percheziții în cadrul unor cauze, pornite pe fapte de corupție, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău. Ca rezultat, cinci persoane sunt cercetate în calitate de bănuit, iar un inspector fiscal de la Soroca a fost reținut pentru 72 de ore.

De asemenea, CNA informează că a recepționat mai multe autodenunțuri pe marginea cărora se întreprind acțiuni ce nu suferă amânare.

CITEȘTE ȘI Un inspector fiscal a fost reținut și 1,5 milioane de lei, ridicați. SFS „se disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult