O samă de cuvinte: „O lună de zile”
La fel, parvenitul lingvistic nu știe că expresia „ani de zile” e banală, veche și consacrată și care se crede deștept dacă vine la tine cu o algebră a limbii ce caută să elimine ce consideră ei că-i superfluu. Vine la tine cu moartea limbii, adică.
„Parvenitul lingvistic” pufnește că cică: cum să zici o „lună de zile”, doar luna e făcută din zile, nu?
Ei bine, expresia o „lună de zile”, sau „un an de zile”, provine în realitate din limba veche și frumoasă a cronicarilor, e inspirată din greaca veche și bizantină, iar din greacă a intrat în egală măsură în română (o lună de zile) și în sârbo-croată (mesec dana). Nu e o grosolănie românească, ci o veche moștenire culturală elino-balcanică.
Iată așadar frumoasa origine și minunata istorie a delicatei expresii o „lună de zile”:
În Cartea Judecătorilor (ספר שופטים / Κριτές) din Septuagintă, care se știe că este doar Torah evreiască, vechiul Testament ebraic tradus în limba greacă a secolului III înainte de Hristos, găsim expresia: μήνας ημερών = o lună de zile, pentru a spune simplu: o lună. Cu trei secole înainte de Hristos, grecii traduseseră așadar din Tora evreiască folosind expresia μήνας ημερών. E vorba de episodul:
„Ieftae i-a răspuns [fiicei lui] : — „Du-te!” Și i-a dat drumul două luni de zile (δύο μῆνας ημερών). Și ea s-a dus împreună cu suratele ei ca să-și plângă fecioria prin cei munți”. (Judecători, 11, 38)
Expresia „lună de zile” (μήνας ημερών), pentru a spune simplu o lună, mai apare și la alți autori greci, precum Galen, medicul Galenus, care a scris pe la 150 după Hristos (stau la dispoziția oricui cu exemplele precise).
Fapt e că, așa cum vedem la medicul antichității tardive Galen, expresia s-a transmis, prin Bizanț, creștinismului balcanic și că românescul „o lună de zile” are un corespondent perfect în sârbescul mesec dana (месец дана): o lună de zile.
Dar parvenitul lingvistic nu știe toate astea, el crede că limba e o algebră și vine la tine să ți-o strice în ariditatea lui, ba mai poartă și „pijamale” călcate.
Așa cum se înșeală și toți parveniții limbii, în supușenia lor față de autoritatea anonimă a dicționarelor academice. Unui asemenea parvenit care îi reproșa că nu știu ce cuvânt folosit de el nu era francez, Victor Hugo i-a răspuns: „O să devină”.
AUTOR: Dan Alexe
