Europarlamentare 2024: Moldovenii care dețin cetățenie română, așteptați la cele 52 de secții de votare deschise în R. Moldova
Cetățenii Republicii Moldova care dețin cetățenie română sau a oricărui alt stat membru al UE, pot vota astăzi, 9 iunie, în cadrul alegerilor europarlamentare. În Republica Moldova, România a deschis 52 de secții de votare. Moldovenii sunt așteptați la urnele de vot între orele 07:00 și 22:00.
La punctul de votare de la Durlești înainte de ora 07:00 deja peste 10 persoane așteptau deschiderea secției de vot. Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, pot să-și exercite dreptul de vot până la ora 23:59.
Amintim că, în ajun, Ambasada României la Chișinău a anunțat că la sediul misiunii diplomatice și la Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" din capitală nu vor fi organizate secții de votare. Cele mai apropiate secții sunt la liceele „Gheorghe Asachi” și „Spiru Haret”, Universitatea de Stat din Moldova și Teatrul „Satiricus”. La Chișinău, alegătorii vor putea vota la oricare dintre cele 13 secții de votare.
Lista secțiilor de votare din R. Moldova la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European:
Lista secțiilor de votare din R. Moldova la alegerile pentru membrii din Bulgaria în Parlamentul European:
Precizăm că ieri, 8 iunie, pentru Parlamentul European s-a votat în Cehia, Estonia, Italia, Letonia, Malta și Slovacia. La nivelul întregii Uniuni Europene, urnele s-au deschis cel mai devreme în Olanda, joi, și se vor închide astăzi. Primele rezultate preliminare vor fi cunoscute abia în această seară, după încheierea votării în toate cele 27 de state membre ale Uniunii. Rezultatele preliminare vor fi actualizate luni dimineața devreme.
Parlamentul European este unicul organism al Uniunii Europene ales direct de cetățeni, fiind format din 720 de europarlamentari, reprezentanți ai celor 450 de milioane de cetățeni ai blocului comunitar. România va avea 33 de reprezentanți în Parlamentul European.