Tineri arhitecți din Germania, interesați de arhitectura veche a Chișinăului
O echipă de tineri studenți la arhitectură din orașul german Aachen a venit într-o vizită la Chișinău. Scopul a fost să descopere arhitectura veche a orașului, stilul în care sunt amenajate străzile, mobilierul urban. Tinerii au fost ghidați de Olga Cobușcean, asistent universitar la Catedra Arte Vizuale, de la Facultatea de Arhitectură, Universitatea din Aachen, Germania. Olga de mai mulți ani fiind arhitect în Germania și predând și lecții la universitate, le-a trezit studenților ei interesul față de țara noastră.
„Republica Moldova este o țară mică. Mulți dintre germani nu cunosc foarte multe despre ea. Teza mea de masterat, pe care am susținut-o în Germania, a fost despre o clădire din Chișinău, și anume despre „Hotelul Național”. Lucrarea mea a fost expusă și eu mai povesteam despre tot ce înseamnă Moldova, astfel am trezit interes în rândul studenților de a vizita țara noastră”, a menționat pentru emisiunea „Popas Turistic” de la Radio Moldova, Olga Cobușcean.
Studenții au explorat capitala și au desenat unele clădiri vechi.
„Am fost împreună cu studenții mei în zona gării feroviare, am pictat clădirile vechi de acolo. Noi am dat atenție anume clădirilor vechi, cele care au suferit cele mai puține schimbări pe parcursul anilor, cele care nu au fost foarte mult restaurate sau renovate ”, a mai adăugat Olga Cobușcean.
30 de tineri, viitori arhitecți din Germania au petrecut o săptămână la Chișinău. Au surprins culorile, nuanțele, artitectura orașului, modul în care oamenii își amenajează curțile de bloc. Leon, spre exemplu a desprins din peisajul urban, acțiunea, mișcarea.
„Orașul ca suprafață mi-a părut mare și pe stradă este foarte multă acțiune, pe alocuri chiar unde nici nu mă așteptam. Eu cred că lumea e parte a orașului, a culturii.
Germania ar putea lua un exemplu de la Chișinău în sensul în care aici este gestionat mai lejer patrimoniul. Aici străzile sunt mult mai exploatate, în sensul bun, decât la noi. Sunt mai intensiv folosite de oameni. Pentru mine a fost cam stresant, mai ales în primele zile, m-a costat multă energie. Dar după ce te acomodezi, când știi unde vrei să mergi concert, te descurci mai ușor, te simți bine”, a povestit Leon Tolksdorf, student la arhitectură în Germania. Iohanna a remarcat atmosfera și conexiunea oamenilor cu locul lor de trai.
„Timpul petrecut aici a fost minunat. În liniște am descoperit întregul peisaj, am făcut schițe, am creat o conexiune cu locul. După șapte zile e încă foarte interesant, aș descoperi și alte colțișoare. Nu am văzut totul. Deși, ca suprafață este un oraș mic, spre deosebire de altele, din Germania de exemplu, dacă începi să-l descoperi, să călătorești prin Chișinău, e destul de mare, deci, pare un oraș mare. Are elemente clasice urbane. Am impresia că unele orașe din Germania care au acceași suprafață ca Chișinăul, prin comparație, par a fi mai mici. Aici e mult mai intens totul pe stradă, în curte. Am fost la Botanica, am petrecut o după-amiază întreagă acolo. A fost o atmosferă plăcută, m-am simțit foarte bine. Am avut impresia că oamenii care locuiesc acolo, în zona ceea, au o conexiune strânsă cu orașul”, a spus Johanna Olpp.
Ritmul firesc pe care îl au oamenii zilnic, faptul cum își gestionează patrimoniul chișinăuienii, a trezit interes pentru străini. 30 de tineri studenți la arhitectură, la universitatea din Aachen, Germania au realizat schițe cu clădirile din Chișinău, spațiile amenajate particular, dar și mobilierul stradal, iar aceste schițe vor fi prezentate într-o expoziție din Germania, la începutul lunii iulie.
Emisiunea „Popas Turistic” de la Radio Moldova poate fi ascultată AICI.
Autor: Daniela Gherman