Politic

Politolog: Scrutinul europarlamentar, un antrenament pentru referendumul constituțional

Scrutinul europarlamentar de săptămâna trecută a fost un antrenament pentru referendumul constituțional din 20 octombrie, susține analistul politic Laurențiu Pleșca. Acesta a declarat, în cadrul emisiunii „În context” de la Moldova 1, că mobilizarea civică de care au dat dovadă moldovenii se poate menține până atunci.

digi24.ro
Sursa: digi24.ro

„Acest număr de 57 de mii se poate transpune într-un număr de cetățeni care ar putea vota la referendum pentru Uniunea Europeană, pentru că am observat cu toții că cetățenii Republicii Moldova sunt preocupați de viața europeană și au dorit, de fapt, să transmită un mesaj tranșant atât Uniunii Europene, cât și României, prin care au demonstrat că noi chiar vrem să devenim membri ai UE”, a declarat Laurențiu Pleșca.

Pe 20 octombrie 2024, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale și referendumul republican constituțional privind aderarea la Uniunea Europeană.

Moldovenii vor fi întrebați la plebiscitul din toamnă dacă susțin modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult