Social

CSP a numit doi adjuncți ai procurorului general și doi șefi adjuncți interimari la PCCOCS

Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat adjuncții Procurorului General. Este vorba de Sergiu Brigai și Sergiu Russu. Candidaturile celor doi au fost propuse de Procurorul General Ion Munteanu. Decizia a fost anunțată de președintele CSP, Dumitru Obadă.

Până în prezent, Sergiu Russu a ocupat funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acesta și-a prezentat obiectivele și viziunea pentru dezvoltarea Procuraturii Generale.

Sergiu Brigai a fost adjunct al lui Ion Munteanu, pe perioada mandatului de Procuror General interimar.

În aceeași ședință, au fost numiți și doi șefi adjuncți interimari ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Este vorba despre Alexandru Machidon, care anterior a deținut și interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii raionului Orhei, iar în 2017 a fost adjunct al procurorului-șef al procuraturii raionului Criuleni. De asemenea, el a fost delegat pe o perioadă și în activitatea Procuraturii Anticorupție.

Cel de-al doilea adjunct interimar al PCCOCS este Dumitru Robu, care din 2022 a asigurat interimatul funcției de adjunct al procurorului-șef al PCCOCS. Dumitru Robu a mai fost și adjunctul procurorului general Ion Munteanu, pe când el fusese interimar și a deținut interimatul funcției de procuror general, după ce fusese suspendat din funcție Alexandr Stoianoglo.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult