Politic

Analist: Summitul pentru pace în Ucraina are un rol important și pentru R. Moldova

Summitul pentru pace în Ucraina are un rol important și pentru Republica Moldova, care este un stat vizat de agresiunea Rusiei sub formă informațională și hibridă. Asta a declarat la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova, analistul de politică externă de la București, Iulian Chifu.

Telegram: unian.info
Sursa: Telegram: unian.info

„Sigur că este foarte important ca toate statele lumii să vină să-și reafirme poziția în raport cu faptul că lumea trebuie dirijată de reguli, de drept, de angajamente asumate de toată lumea și nu de posibilitatea unui stat că, dacă are putere, îl subjugă, îi ia teritoriul, îi distruge identitatea vecinului său – în cazul de față Ucrainei”, a specificat Iulian Chifu.

Potrivit expertului, summitul se va încheia cu adoptarea unui document care vizează susținerea proiectului de pace al Ucrainei și are drept obiectiv obținerea unui consens cât mai larg în acest sens.

„Aceasta este miza, obținerea unui consens cât mai larg, lume bazată pe reguli, pe drept internațional, care ulterior, a anunțat deja Ucraina va fi subiectul discuțiilor cu Federația Rusă. Conferința de pace nu este un spațiu de negocieri, este o reuniune politică, cu profundă relevanță de susținere publică, și, mai ales, de validare a unor poziții comune a tuturor participanților”, a spus analistul de politică externă de la București.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și președinta Elveției, Viola Amherd au deschis Summitul pentru pace în Ucraina, anunță unian.info pe Telegram.

Liderii mondiali s-au alăturat astăzi președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Summitul din Elveția, pentru a explora modalități de a pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. La eveniment participă și președinta Maia Sandu.

Aproximativ 4.000 de polițiști asigură siguranța participanților la summit. Atât Kievul, cât și partenerii săi internaționali conștientizează că actuala conferință, organizată la cel mai înalt nivel, va fi doar primul pas pe calea către o pace justă în Ucraina.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult