O femeie a decedat, după ce a fost lovită de un autoturism în satul Frumușica
O femeie în vârstă de 66 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada neregulamentar. Cazul a avut loc în satul Frumușica, municipiul Chișinău. Victima a fost transportată la spital, iar în urma traumatismelor primite a decedat.
Potrivit poliției, accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 10:15, în timp ce femeia traversa strada neregulamentar.
La fața locului, polițiștii au stabilit că, un bărbat de 33 de ani, conducând o Dacia Logan, în afara trecerii pietonale, a tamponat femeia, care, preliminar traversa carosabilul neregulamentar.
Supus testului alcoolscopic s-a constatat că șoferul nu se afla în stare de ebrietate.
Pe cazul a fost pornită o cauză penală pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport soldat cu decesul unei persoane.
Poliția amintește pietonilor să nu traverseze strada neregulamentar, deoarece își pun viața în pericol, să nu treacă prin fața sau spatele autovehiculelor oprite, iaar la orice traversare să se asigure din ambele părți.