Vladimir Putin, vizită în Coreea de Nord. Președintele rus și liderul de la Phenian au semnat „un parteneriat strategic cuprinzător”
Președintele rus, Vladimir Putin, și liderul nord-corean Kim Jong-un au semnat un parteneriat strategic cuprinzător, care va înlocui tratatele bilaterale din 1961 și 2000-2001. Liderul de la Kremlin, aflat în vizită în Coreea de Nord, și-a exprimat, de asemenea, recunoștința pentru „sprijinul neclintit" al Phenianului la începutul unui summit cu omologul nord-corean, Kim Jong Un. Cei doi dictatori caută noi modalități de a-și aprofunda cooperarea, care îngrijorează Occidentul, pe fundalul războiului dus de Rusia în Ucraina. Ambele țări se află sub multiple sancțiuni occidentale.
După o întrevedere de aproape două ore, Putin a spus că s-a discutat mult despre afacerile internaționale și agenda globală, dar și că Moscova și Phenianul s-au unit împotriva sancțiunilor internaționale.
„Rusia și Coreea de Nord au fost legate de o strânsă prietenie și o bună vecinătate de mai multe decenii. Interacțiunea dintre țările noastre este bazată pe principiile egalității și respect reciproc pentru interesele noastre”, a spus președintele rus, Vladimir Putin.
La rândul său, dictatorul nord-corean a reafirmat că este „alături de tovarășii ruși - cei mai sinceri camarazi”. Kim Jong Un și-a exprimat sprijinul pentru Federația Rusă în contextul războiului din Ucraina.
„Situația continuă să fie complexă și se schimbă permanent. Folosim această ocazie pentru a confirma încă o dată că noi vom continua să consolidăm mai mult comunicarea strategică cu liderii ruși și cu Rusia, chiar și în situația geopolitică globală complexă. Continuăm să sprijinim necondiționat toate politicile Rusiei”, a spus șeful statului Coreei de Nord, Kin Jong Un.
Consilierul prezidențial rus Yuri Ușakov, citat de presa internațională, a spus că noul tratat reflectă "schimbările profunde ale situației geopolitice din lume și din regiune", fără a menționa direct războiul Rusiei împotriva Ucraina. Noul parteneriat cuprinde și o clauză în care cele două țări se obligă să-și vină în ajutor, în caz de atac, relatează presa rusă.
Întâlnirea celor doi lideri anti-occidentali are loc în contextul în care Statele Unite și aliații săi și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că Rusia ar putea oferi ajutor pentru programele nucleare ale Coreei de Nord, care sunt interzise prin rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.
Phenianul a fost acuzat că a livrat Rusiei rachete balistice și obuze de artilerie în războiul din Ucraina, însă cele două țări au respins aceste acuzații. Coreea de Nord este una dintre puținele țări din lume care a susținut în mod deschis invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia și recunoaște anexarea ilegală de către Moscova a Crimeei în 2014.