Corespondență//Tamponări comerciale: UE impune taxe de până la 38,1% pe mașinile electrice chinezești
„Război comercial” este o expresie cu care lumea s-a obișnuit și o ea metaforic. Și totuși, unul pare a se declanșa între UE și China.
Noi taxe sosesc pentru vehiculele electrice chinezești din Europa, în timp ce administrația americană a lui Joe Biden este pe punctul de a strânge și mai mult obstacolele în lupta pentru controlul cipurilor și a tehnologiilor viitorului care confruntă Washingtonul cu China.
Războiul bateriilor
„Baby, you can drive my car”, cântau Beatles-ii... Astăzi, mașina ar fi mai degrabă electrică. Dar mașinile electrice merg cu niște baterii, acumulatoare, din care majoritatea sunt fabricate în China.
Așa se face că în ciuda avertismentelor Berlinului, care se teme de agravarea unui război comercial cu Pekinul - UE se pregătește să impună tarife noi pentru vehiculele cu patru roți alimentate de baterii fabricate în China.
Motivația? Faptul că fabricile chinezești primesc subvenții de la stat care permit acestor vehicule să aibă prețuri mai coborâte decât cele ale concurenților europeni. Anul trecut, calculează Rhodium Group, China a exportat mașini electrice în UE pentru 10 miliarde de euro, dublându-și cota de piață la 8 %.
Estimările europene oficiale sunt și mai drastice, totul punând în pericol 2,5 milioane de locuri de muncă directe și 10,3 milioane indirecte, ca urmare a concurenței neloiale adusă de oferta despre care se crede că este subvenționată de China. Din calculele Comisiei de la Bruxelles, între 2020 și 2023 cota de piață a industriei din UE a scăzut continuu, trecând de la 68,9% la 59,9%. Între timp, cota de piață a importurilor din China a crescut de la 3,9% la 25%.
Din aceste motiv, Comisia UE, care a deschis o investigație în această problemă în octombrie, a concluzionat provizoriu că producătorii chinezi „beneficiază de subvenții neloiale” și că „provoacă o amenințare cu daune economice producătorilor din UE”. La importuri vor fi astfel impuse temporar taxe compensatorii, începând cu 4 iulie. Taxele asupra celor trei producători chinezi incluși în eșantion vor fi: BYD de 17,4%; Geely: 20%; SAIC 38,1%.
Alți producători care au cooperat la anchetă vor fi supuși unei taxe de 21%, în timp ce taxa va fi de 38,1% pentru cei care nu au cooperat. Având în vedere tariful de 10% deja în vigoare, în cazuri extreme aceasta se apropie de aproape jumătate din costul de import.
Dacă Franța și Spania susțin inițiativa, iar ministrul italian Urso vorbește despre posibilitatea reîntăririi industriei auto din Italia, Berlinul (împreună cu Suedia și Ungaria) este cu totul împotrivă, aceste țări apărându-și producătorii locali, în vreme ce Germania vorbește deschis despre riscul unui „război comercial” cu China.
„Scopul nostru nu este să închidem piața europeană vehiculelor electrice chineze, ci să ne asigurăm că concurența este echitabilă”, spune vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, comentând inițiativa.
Tensiunile ar putea crește așadar în curând, chiar dacă Bruxelles-ul rămâne departe de taxarea de 100% inițiată în SUA.
Reacția dură a Pekinului
Dar China - care aplică un tarif contrar 15% - a făcut deja cunoscut că este gata să ia contramăsuri. „UE își lovește propriile interese cu taxe la importurile de vehicule electrice fabricate în China” , a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Lin Jian.
Odată anunțată măsura, Camera de Comerț Chineză din UE a fost și mai dură, exprimând „șoc, dezamăgire gravă și nemulțumire profundă”. Temerile, citim într-o notă, sunt legate de faptul că inițiativa ar putea „intensifica fricțiunile comerciale dintre Pekin și Bruxelles, impactând negativ relațiile economice și comerciale” dintre cele două părți.
AUTOR: Dan Alexe