Social

Un nou program pentru asigurarea drepturilor omului din R. Moldova. Expert: „Documentul necesită o atitudine extrem de implicată a autorităților”

Republica Moldova își propune să implementeze și promoveze mai multe acțiuni în apărarea și asigurarea drepturilor omului. Autoritățile și-au stabilit drept obiectiv, între altele, eradicarea torturii și a relelor tratamente, până în 2027, precum și asigurarea unui proces de justiție echitabil. Prevederile se conțin în noul Program național privind asigurarea drepturilor omului pentru anii 2024-2027. Adoptarea acestuia este una dintre recomandările Comisiei Europene în raportul pe anul 2023 privind Republica Moldova și politica de extindere a Uniunii Europene. Expertul Promo-LEX Dumitru Russu consideră că, deși țara noastră a făcut pași esențiali în domeniul protecției drepturilor omului, în stânga Nistrului acestea mai sunt îngrădite.

„Este un document extrem de așteptat și strategic, care are drept scop să îmbunătățească situația cu privire la drepturile omului. Noul program este extrem de ambițios, conține un lanț foarte mare de acțiuni întărite cu obiective. Acest document necesită o atitudine extrem de implicată a autorităților pentru ca acest lanț să nu rămână doar pe hârtie”, a declarat Dumitru Russu, expert Promo-LEX.

Expertul a precizat că în ultimii ani, în Republica Moldova situația privind drepturile omului, s-a îmbunătățit considerabil, în schimb situația în regiunea din stânga Nistrului rămâne în continuare precară.

„Când vorbim de drepturile omului în ansamblu, cu regret în stânga Nistrului acestea sunt perpetuate. În special putem sublinia problemele ce țin de libertatea de exprimare, libertatea de asociere, chiar și cazurile de tortură au loc, și mă tem că lucrurile nu se vor schimba în timpul apropiat, ba mai mult în contextul alegerilor ce urmează lucrurile se vor înrăutăți. Cred că se vor accentua narativele de dezinformare și propagandă sau alte informații care pot incita la ură în societate. Lucrurile pe malul stâng stau mult mai rău decât în Republica Moldova”, a punctat expertul.

Aprobarea Programului este o acțiune prevăzută în planul asumat de Republica Moldova în parcursul de aderare la Uniunea Europeană, în perioada 2024-2027. Documentul stabilește 14 obiective prioritare, între acestea reducerea inegalității și a discriminării; protecția drepturilor copiilor; prevenirea torturii și a relelor tratamente; accesul la tratament medical, supraaglomerarea și starea generală a penitenciarelor.

De asemenea, programul, își propune să combată discursul de ură și/sau instigare la discriminare, precum și discriminarea femeilor și a fetelor.

Valoarea totală estimativă a mijloacelor financiare necesare pentru realizarea planului este de circa 8,5 milioane de lei.

Menționăm că, în ultimii zece ani, Republica Moldova a implementat trei planuri naționale de acțiuni în domeniul drepturilor omului.

Citește mai mult