Social

Recensământ 2024 // Peste 2,3 milioane de persoane au fost chestionate. În 300 sute de localități, recenzarea este pe ultima sută de metri

Peste 2,3 milioane de persoane și aproximativ 1,6 milioane de locuințe, inclusiv cele neocupate, au fost recenzate de la debutul Recensământului din acest an. Date în acest sens au fost prezentate de șeful Biroului Național de Statistică (BNS) al Republicii Moldova, Oleg Cara, în cadrul unei conferințe de presă.

„În majoritatea raioanelor țării ritmul de recenzare este de peste 96 la sută, excepție face municipiul Chișinău, unde procentul de recenzare este mai mic, sub 92 la sută. Ritmuri mai lente sunt în sectoarele Centru, Buiucani și Rîșcani, dar și suburbiile Durlești, Stăuceni, Codru și Ghidighici. Ritmuri sporite sunt înregistrate în sectorul botanica și suburbiile Băcioi, Sîngera, Condrița, Trușeni și Condrița”, a declarat Oleg Cara.

Potrivit directorului BNS în raioanele Basarabeasca, Cahul, Călărași, Cimișlia, Dubăsari, Căușeni Strășeni și Ialoveni se atestă un ritm mai scăzut decât media pe raioane și pe țară, iar în peste 300 de localități recenzarea este pe ultima sută de metri, aici fiind realizate ultimele acte privind acoperirea datelor de recensământ.

Cara a informat că până la 7 iulie, recenzorii finalizează lucrările de recenzare și vor vizita repetat locuințele unde nu au fost găsiți respondenții. Acesta a îndemnat populația nerecenzată să apeleze linia verde a BNS sau să acceseze site-ul și să includă datele de contact pentru a programa recenzarea.

În cadrul conferinței, șeful BNS a declarat că în cadrul recensământului, apar situații când „anumite grupuri de populație sunt mai puțin cooperante cu recenzorii”, iar unul din aceste grupuri este cel al persoanelor refugiate.

„Toți locuitorii țării, indiferent de cetățenie urmează să participe la recensământ. Persoanele refugiate indiferent de statut, trebuie să fie recenzate. Chestionarul include anumite întrebări specifice anume pentru această categorie de persoane și această informație este importantă pentru asigurarea condițiilor cât mai bune pentru a trăi și activa pe teritoriul Republicii Moldova”, a precizat Oleg Cara.

Precizăm că recensământul persoanelor și locuințelor a început la 8 aprilie și se va desfășura până la 7 iulie. Acesta este cel mai important exercițiu statistic național care oferă informații demografice. Acesta durează trei luni, o perioadă mai îndelungată comparativ cu cel din 2014, care s-a desfășurat timp de două săptămâni.

Datele despre persoane și locuințe sunt colectate de peste 4000 de recenzori care folosesc, în premieră, tablete electronice pentru completarea chestionarelor.

Citește mai mult