Social

24 iunie - Zi de doliu național în memoria scriitorului Spiridon Vangheli

În semn de tristețe și pentru a-i aduce un omagiu lui Spiridon Vangheli, ziua de 24 iunie, când vor avea loc funeraliile scriitorului, va fi decretată zi de doliu național, a anunțat șefa statului Maia Sandu.

Președinta a scris pe pagina sa de Facebook că scriitorul care întreaga sa viață a făcut literatură mare pentru cei mici, a părăsit Coliba Albastră a copilăriei și a plecat la cele veșnice. Potrivit ei, Spiridon Vangheli a dus faima Moldovei pe toate meridianele, Guguță a fost mai mult decât un personaj literar. „Ochii lui Guguță au văzut lumea așa cum trebuie să fie ea - sinceră, frumoasă și omenoasă.”

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut, citit și admirat pe îndrăgitul scriitor pentru copii Spiridon Vangheli. Șeful legislativului i-a mulțumit prozatorului că i-a primit pe toți grămăjoară sub „Cușma lui Guguță”, unde au descoperit o lume în care domnește pacea, siguranță și buna înțelegere între oameni.

Și prim-ministrul Dorin Recean a transmis un mesaj de condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au iubit pe regretatul poet Spiridon Vangheli, care a trecut la cele veșnice pe 21 iunie. Șeful Guvernului a îndemnat societatea să-i perpetueze amintirea prin generațiile copiilor care vin.

„Să ne luăm rămas bun de la Spiridon Vangheli. Creatorul nemuritoarelor „Isprăvi ale lui Guguță”, Vangheli ne-a învățat ce înseamnă prietenia, curajul și inocența copilăriei. „Vei fi mereu în amintirea noastră, Guguță, cu căciulița ta fermecată”, așa ne vom aminti de Spiridon Vangheli și de lumea magică pe care a creat-o. Condoleanțe rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Să-i perpetuăm amintirea prin generațiile de copii care vin”, se arată în mesajul făcut public de premier.

Familia lui Spiridon Vangheli, supranumit tatăl lui Guguță, a anunțat despre decesul scriitorului în după amiaza zilei de astăzi. Într-o postare pe Facebook, ginerele acestuia și-a exprimat profunda îndurerare față de trecerea în neființă a maestrului, care a adus bucurie și inspirație în inimile a milioane de copii din întreaga lume. „Moștenirea sa literară va rămâne veșnic vie, iar spiritul său va continua să lumineze generațiile viitoare”, a notat el.

Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932 în localitatea Grinăuți, județul Bălți. Este prozator, poet, traducător și editor, autor al celebrei cărți pentru copii - Isprăvile lui Guguță - publicată în peste 40 de țări și tradusă în 60 de limbi.

Spiridon Vangheli este Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Scriitorul a fost distins cu Ordinul Republicii și cu Medalia „Mihai Eminescu. În 2012, i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult