Social

Chișinău: Traficul rutier, suspendat până pe 11 iulie pe bulevardul Mircea cel Bătrân

Traficul rutier va fi suspendat, până pe 11 iulie, pe bulevardul Mircea cel Bătrân din capitală, tronsonul cuprins între strada Petru Zadnipru și strada Profesor Ion Dumeniuc.

ipn.md
Sursa: ipn.md

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de amenajare a straturilor bituminoase subțiri de tip Slurry Seal pe carosabilul din bulevardul Mircea cel Bătrân.

Conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult