Social

Chișinău // Peste 8.600 de copii au fost înscriși în clasa întâi. 1.272 de locuri rămân disponibile

Peste 8.600 de copii au fost înscriși în clasa întâi în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău pentru anul școlar 2024-2025. Rezultatele au fost anunțate de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, la încheierea celei de-a doua etape de înscriere.

Pentru copiii care nu s-au regăsit pe listele instituțiilor de învățământ urmează o a treia etapă de admitere, care va avea loc în perioada 20-30 august. Părinții vor putea depune dosarele în format fizic la instituțiile care mai au locuri disponibile. Informațiile detaliate vor fi publicate pe site-ul Direcției generale educație, tineret și sport și al Primăriei municipiului Chișinău.

Pentru turul trei rămân disponibile 1272 de locuri, a precizat Andrei Pavaloi. Directorii instituțiilor care au mai multe solicitări decât locuri disponibile vor transmite părinților unde se pot înscrie la școală.

Conform planului de înmatriculare aprobat de către Direcția generală educație, tineret și sport, în acest an, a fost planificată înscrierea peste 10400 de copii repartizați în 368 de clase.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult