LIVE TEXT // Moment istoric la Luxemburg: UE a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova
Astăzi, 25 iunie, este o zi istorică pentru Republica Moldova. În această seară a fost dat startul oficial al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale UE - Moldova, care se desfășoară la Luxemburg.
20:43 Prim-ministrul Dorin Recean susține, în aceste momente, o conferință de presă, la Luxemburg, alături de oficiali europeni. „Este un moment istoric pentru Republica Moldova. Ne angajăm să muncim zi și noapte pentru a aduce Republica Moldova în UE”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri.
„Astăzi am dat startul negocierilor efective privind aderarea Republicii Moldova, ca urmare a deciziei Consiliului European din decembrie anul trecut și, de asemenea, înseamnă că acesta este începutul unei noi călătorii pentru Republica Moldova, a cărei destinație este aderarea la Uniunea Europeană. Vreau să mulțumesc prim-ministrului, vreau să mulțumesc guvernării moldovenești. Am fost obligați să implementăm mai rapid și mai cuprinzător reformele pe această cale. De asemenea, aș dori să mulțumesc președinției belgiene, pentru că a condus discuțiile și a creat condițiile pentru ca această conferință interguvernamentală să aibă loc astăzi,” a declarat Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Olivér Várhelyi.
În luarea sa de cuvânt, ministra de Externe a Belgiei, Hadja Lahbib, a calificat lansarea negocierilor de aderare drept „o zi istorică”: „Aceasta este o etapă importantă a relației noastre, construită pe baza respectului neutru și a valorilor comune. Aș dori să-mi exprim, la fel ca toate statele membre, în cadrul acestei conferințe interguvernamentale, profunda mea apreciere pentru angajamentul și progresele remarcabile ale Moldovei”.
20:02 Șeful politicii externe și de securitate al UE, Josep Borell a felicitat Republica Moldova și Ucraina, cu lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE). Oficialul a declarat că acest eveniment reprezintă o realizare istorică, și „o alegere strategică pentru pace”.
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) June 25, 2024
20:15 Președinta Maia Sandu salută începutul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană
Într-o reacție pe rețelele de socializare, șefa statului a dat asigurări că autoritățile de la Chișinău vor continua să muncească cu hotărâre pentru ca Republica Moldova să fie membră a Uniunii Europene până în 2030.
Premierul Dorin Recean a menționat că acest moment a fost așteptat timp de 30 de ani.
„Avem datoria, cu toții, să-l valorificăm și să lăsăm moștenire copiilor o Moldovă pașnică, unde oamenii trăiesc în bună înțelegere și au o viață împlinită”, a punctat șeful Guvernului.
Și președintele Parlamentului Republicii Moldova a salutat decizia privind lansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE. Potrivit oficialului, ne așteaptă un drum lung, unde va trebui ca fiecare dintre noi să depună efort și determinare pentru a ne apropia de standardele Uniunii Europene.
„Felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldova cu această decizie istorică, este o decizie pe care ne-am dorit-o toți, am meritat și am apropiat-o cât am putut. Suntem pregătiți să începem negocierile, avem multe de învățat, va trebui să învățăm din mers, cum au făcut și alte țări, nu este facultatea țărilor candidate, dar toți învață din mers, de aceea vom învăța din experiența prietenilor noștri. Cu orice pas, lege, efort pe care noi îl depunem în sensul integrării europene noi facem ca acest parcurs să fie ireversibil”, a declarat Igor Grosu pentru Radio Moldova.
19:59 START negocierilor de aderare cu UE
Ministra de externe a Belgiei, Hadja Lahbib, a anunțat lansarea oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În luarea sa de cuvânt, premierul Dorin Recean a declarat că țara noastră își vede viitorul doar în marea familie europeană. Potrivit șefului Cabinetului de miniștri, care conduce delegația țării noastre la Luxemburg, Republica Moldova face pași substanțiali pentru a-și consolida economia și pentru a fi un membru competitiv al blocului comunitar.
„Negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană încep azi! Integrarea europeană al Republicii Moldova o decidem cu toții la referendumul din toamna”, a scris, în reacție, consilierul prezidențial Adrian Băluțel pe rețelele de socializare.
19:00 Se scrie istorie, în aceste momente, la Luxemburg. Prima conferință interguvernamentală, în cadrul căreia vor fi lansate oficial negocierile de aderare ale țării noastre la Uniunea Europeană, a început.
Prima conferința interguvernamentală, care va da startul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, va începe în scurt timp. Într-un scurt mesaj adresat cetățenilor Republicii Moldova înaintea evenimentului istoric de la Luxemburg, premierul Dorin Recean a declarat că conferința va determina felul în care Chișinăul, împreună cu UE, va construi o viață pașnică și prosperă în țara noastră.
15:15 Charles Michel înainte de deschiderea negocierilor de aderare: „Suntem martorii unui moment istoric”
Republica Moldova și Ucraina demarează o adevărată transformare în membre cu dreptul depline ale Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului European, Charles Michel, înainte de deschiderea negocierilor de aderare. Oficialul a precizat că „astăzi suntem martorii unui moment istoric”.
13:40 SUA felicită cetățenii Republicii Moldova cu ocazia primei conferințe interguvernamentale
Ambasada Statelor Unite ale Americii a felicitat cetățenii Republicii Moldova cu ocazia primei reuniuni a Conferinței de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Această nouă realizare pe calea spre integrarea europeană a Republicii Moldova reflectă dorința cetățenilor săi pentru un viitor democratic, prosper și sigur, ancorat în lumea liberă”.
Statele Unite au dat asigurări că continua să colaboreze cu cetățenii și guvernul Republicii Moldova pentru a sprijini progresul țării pe calea integrării în UE.
13:33 „Lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană reprezintă pentru Republica Moldova o șansă unică, istorică”
O declarație în acest sens a fost făcută de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov în cadrul unei conferințe de presă susținute la Luxemburg. Potrivit ei, obiectivul primar al negocierilor este să reușim cu pași rapizi să devenim stat membru UE cu drepturi depline.
„Suntem astăzi la Luxemburg împreună cu delegația condusă de premierul Dorin Recean pentru prima conferință guvernamentală, acel moment pe care îl așteptăm cu toții, ca societate, ca țară, ca să dăm startul oficial al procesului de negocieri. Le mulțumesc statelor care au făcut posibilă această zi și le mulțumesc cetățenilor Republicii Moldova pentru că susțin parcursul european și pentru că mergem împreună pe acest drum”, a declarat Cristina Gherasimov.
Gherasimov a menționat că această conferință interguvernamentală este „materializarea deciziei” Consiliului European, aprobată în decembrie 2023, iar acest moment se datorează efortului unei echipe extinse din care fac parte atât echipa Guvernului, cât și ai Parlamentului, experți din societatea civilă, mediul privat, mediul academic, dar și diaspora.
„Putem fi cu toții mândri că într-o perioadă foarte scurtă am reușit să avansăm atât de mult în parcursul european, de la statutul de țară candidată la deschiderea oficială a negocierilor. Ne aflăm astăzi aici, doar că am reușit să îndeplinim cele nouă recomandări ale Comisiei Europene, dar asta nu înseamnă că reformele au luat sfârșit, noi ne propunem în continuare să muncim”, a subliniat Gherasimov.
13:05 Maia Sandu, recunoscătoare liderilor europeni care susțin aderarea R. Moldova la UE
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj, înaintea conferinței interguvernamentale care va da startul oficial al negocierilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. „Viitorul Republicii Moldova este în cadrul familiei europene”, susține șefa statului.
Totodată, Maia Sandu și-a manifestat recunoștința pentru „sprijinul neclintit” din partea liderilor europeni: „Împreună suntem mai puternici”.
Today, Moldova and Ukraine officially start EU accession negotiations. Our future is within the European family.
— Maia Sandu (@sandumaiamd) June 25, 2024
We are deeply grateful for the unwavering support from @vonderleyen, @CharlesMichel, @EP_President Metsola, and the @EU2024BE.
We are stronger together.
12:36 Ziua de 25 iunie 2024 va intra în istorie, susține președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Astăzi începem negocierile cu Ucraina și Moldova în vederea aderării. Acesta este un moment important care ne întărește, care ne unește ca o familie. Viitorul nostru comun începe acum”, a scris Metsola pe X.
The 25th of June 2024 will go down in history.
— Roberta Metsola (@EP_President) June 25, 2024
Today we start negotiations with Ukraine and Moldova towards accession.
This is an important moment that strengthens us, that binds us together as one family.
Our shared future starts now.
🇪🇺🇺🇦🇲🇩
Înainte de începerea oficială a negocierilor președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut un mesaj pentru Ucraina și Republica Moldova. Potrivit ei, aceste două țări se află astăzi în pragul unui moment semnificativ și transformator, iar Uniunea Europeană, prin acest eveniment celebrează valorile și principiile care ne unesc. Ursula von der Leyen a subliniat că apreciază eforturile făcute de cele două țări, care în pofida impedimentelor cu care se confruntă au început reforme ample.
Congratulations to Moldova and Ukraine on opening accession negotiations.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) June 25, 2024
This is very good news for the people of Ukraine, Moldova, and the entire European Union.
The path ahead will be challenging but full of opportunities.
Wishing you a successful start of the negotiations! pic.twitter.com/v0GTnyqOM8
09:30 25 iunie, zi istorică pentru Republica Moldova. Cristina Gherasimov: Suntem hotărâți să muncim și să aducem Moldova în Uniunea Europeană
25 iunie este o zi istorică pentru Republica Moldova. Astăzi urmează să fie dat startul oficial al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale UE - Moldova. Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a explicat printr-un video informativ ce presupune această conferință și cât de importantă este pentru parcursul european al țării noastre.
„Conferința Interguvernamentală este o reuniune la care se iau decizii în procesul de negociere între statele membre ale UE și țara candidată. La prima conferință, statul candidat acceptă cadrul de negociere, propus de comun acord de către statele membre, iar următoarele conferințe vor fi despre deschiderea sau închiderea capitolelor de negocieri. Altfel spus, prima Conferință Interguvernamentală reprezintă momentul solemn de începere a negocierilor de aderare - un moment istoric pentru țara noastră. Suntem hotărâți să muncim și să aducem Moldova în Uniunea Europeană, doar muncind vom reuși”, a explicat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
Potrivit ei, la reuniunea din 25 iunie vor fi reprezentate toate cele 27 de state membre ale UE la nivel de miniștri pentru Afaceri Externe sau Afaceri Europene - și Republica Moldova în calitate de țară candidată.
Șeful Biroului pentru Integrare Europeană, Ghenadie Marian a explicat că la prima conferință urmează să fie adoptat cadrul de negociere.
„Acesta stabilește liniile directoare și principiile pentru negocierile de aderare cu țara noastră, procedurile de luare a deciziilor în Consiliul UE, modalitățile de evaluare a implementării reformelor, dar și ce se întâmplă când țara nu progresează sau face regrese, iar „Poziția Generală de Negociere” este un document în care R. Moldova acceptă cadrul de negociere propus de UE și care reflectă principiile și liniile directoare stabilite în cadrul de negociere”, a precizat Ghenadie Marian.
Potrivit secretarei de stat a Guvernului, Rodica Crudu, imediat după conferință ne va fi prezentat un calendar pentru următoarea etapă de screening, și anume screening-ul bilateral care reprezintă „piatra de căpătâi” pentru negocierile propriu-zise.
„La sfârșitul acestui exercițiu vom avea o imagine clară, cât de pregătiți suntem să implementăm legislația europeană la noi acasă. Acum muncim intens pentru pregătirea prezentărilor de țară, pentru a discuta cu partenerii europeni în ce măsură am reușit să preluăm deja legislația comunitară și care sunt planurile de mai departe în procesul de aderare. Scopul nostru este ca la finalul acestui drum R. Moldova să fie pregătită să-și asume toate responsabilitățile, dar și să beneficieze de toate drepturile unui stat membru al UE”, a subliniat Rodica Crudu.
Menționăm că Delegația Republicii Moldova va fi condusă de prim-ministrul Dorin Recean, iar întrunirea va fi prezidată de Ministra Afacerilor Externe a Belgiei, țara care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene până la sfârșitul lunii iunie.
Conferința interguvernamentală de la Luxemburg, va începe marți seara, la aproximativ ora 19:00 și se va încheia la ora 21:00 cu o conferință comună de presă susținută de premierul Dorin Recean și reprezentanții Președinției în exercițiu a Consiliului European și a Comisiei Europene.
Precizăm că în această după-amiază va avea loc și Conferința pentru Ucraina.
Săptămâna trecută, ambasadorii celor 27 de țări ale Uniunii Europene și-au dat acordul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.
CITEȘTE ȘI:
Republica Moldova - Uniunea Europeană: Evenimentele care au marcat 30 de ani de relații bilaterale