Social

Jurnalistul rus reținut în regiunea transnistreană a fost eliberat. Presa: „A fost ținut într-un centru de detenție specială”

Jurnalistul rus Timofei Iliușin, privat ilegal de libertate în data de 24 iunie de către structurile de forță de la Tiraspol, a fost eliberat. Anunțul a fost făcut de publicația SOTAvision unde era angajat Iliușin în seara zilei de 26 iunie. Informația a fost confirmată astăzi, 27 iunie, și de Biroul politici de reintegrare de la Chișinău, care a salutat eliberarea jurnalistului rus.

Publicația SOTAvision a anunțat, în seara de 26 iunie, că Timofei Iliușin a fost ținut într-un centru de detenție specială, timp de două zile. În cele din urmă, jurnalistul a fost eliberat și se află la Chișinău, a precizat sursa.

Biroul politici de reintegrare a venit cu o reacție pe 27 iunie în care „salută” eliberarea jurnalistului rus din ajun.

„Lipsa pluralismului de opinii în regiunea transnistreană, cenzurarea informațiilor, îngrădirea libertății de exprimare, dreptului la libera circulație, imposibilitatea de a desfășura fără impedimente activitatea jurnalistică în perimetrul necontrolat de autorități rămân în continuare subiecte de actualitate și care vor fi menținute pe agenda platformelor de dialog existente până la soluționarea definitivă a acestora”, a precizat Biroul.

Amintim că despre reținerea jurnalistului rus a anunțat acum două zile publicația independentă SOTAvision. Instituția media a precizat atunci că jurnalistul se afla la Tiraspol pentru a documenta un material jurnalistic. Asociația Promo-LEX și-a manifestat atunci „profunda îngrijorare” față de reținerea jurnalistului rus Timofei Iliușin în regiunea transnistreană, iar Biroul de reintegrare a precizat pentru Teleradio-Moldova că a solicitat eliberarea „imediată” a jurnalistului.

Timofei Iliușin, jurnalist al publicației independente SOTAvision, ar fi fost reținut de către angajații așa-zisului „minister al securității” de la Tiraspol în timp ce se afla în regiunea transnistreană pentru a realiza un material jurnalistic.

Iliușin a solicitat azil politic în Republica Moldova în aprilie 2023, ca urmare a presiunilor politice din Rusia. Anterior, acesta a fost declarat indezirabil în regiunea transnistreană, în anul 2023. În iunie 2022, Iliușin a părăsit Rusia, după ce a fost reținut pentru organizarea unui miting anti-război.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult