Moldoveni, blocați pe aeroportul din Grecia. MAE: „Este o problemă cu aeronava”
Mai mulți cetățeni au rămas blocați pe aeroportul Heraklion din Grecia din cauza unei probleme cu aeronava, anunță Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
![Colaj AGORA](https://storage.radiomoldova.md/images/26b82423-2ea5-4c78-a245-395555e8b144.jpg)
„Ambasada noastră este în contact la subiectul ce vizează situația cetățenilor blocați pe aeroportul din Grecia. Este vorba despre o problema cu aeronava, iar compania s-a organizat și a cazat conaționalii noștri la hotel pană la remedierea problemei identificate. Subiectul este monitorizat de Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă”, precizează MAE.
Amintim că pasagerii cursei Heraklion - Chișinău au rămas blocați în aeroportul de pe insula Creta, Grecia, a scris AGORA. E vorba de cetățeni moldoveni și ucraineni. Zborul era programat pentru ora 03:00 însă a fost amânat.
„Ambasada a contactat agenția turistică - din Republica Moldova, managerul responsabil de subiect a comunicat despre existența unor deficiențe în organizarea zborului din partea companiei avia, dând asigurări că cursa respectivă urmează a fi organizată azi la orele 19:00”, a mai precizat MAE.