O samă de cuvinte // Femida la Viflaim… sau la apa Vavilonului
În cartea sa «Filtre. Articole de cultivare a limbii» (ed. Cartier, Chișinău, 2022), lingvistul Valentin Guțu atrage atenția, printre alte savuroase remarci lexicale și gramaticale, asupra automatismului cu care mulți dintre locuitorii Republicii Moldova educați în cultura rusă au tendința de a pronunța, sau chiar de a scrie, anumite nume sau unii termeni grecești sau din cultura antică potrivit regulilor rusești.
Așa este cu numele zeiței Themis / Temis (Θέμις), pe care mulți moldoveni, chiar foarte cultivați, continuă să-l pronunțe și să-l scrie "Femida" (rusește: Фемида). Asta pentru că litera grecească -th-, theta (Θ, θ). era și este pronunțată F în rusă (de unde Theodor a dat > Фёдор, Fiodor, ca prenumele lui Dostoievski).
Sigur, Valentin Guțu are dreptate să fie ironic și sarcastic cu cei care nu se pot dezbăra de o pronunție și o formă a cuvintelor care sunt străine spiritului limbii române... dar nu putem să nu remarcăm cum și în România, sub influența unei prețiozități filo-ortodoxe conservatoare, s-au păstrat în vorbirea și scrierile considerate "culte" sau "tradiționale" o lungă serie de termeni și pronunții arhaizante de inspirație -- să-i spunem -- biblică, împănată cu bizantinisme bisericești. Așa încă se ascultă cu extaz cântecele precum «La Viflaim» (adică: «La Bethlehem», unde acel -F- din Viflaim pentru Bethlehem / Bethleem nu e altceva decât blestematul -th- din Themis > Femida ruso-basarabeană).
Explicația lui «Viflaim» pentru «Bethlehem» este, desigur aceea că româna folosea, precum slavii sudici, pronunția bizantină — și neo-greacă — în care B era pronunțat V, precum în nume ca Varvara (Barbara), Avram (Abraham) sau denumiri ca Vavilon (Babilon) sau Lesvos (Lesbos).
Cât despre Th- din Themis devenit F (Femida), această evoluție se explică prin dificultatea pronunției neo-eline a lui theta (Θ, θ, precum în englezescul “thin”), care a dus la F (Theodoros > Fiodor); dar asta se întâmplă și în unele dialecte grecești moderne, precum cel cipriot, unde θέλω (eu vreau) e pronunțat de mulți φέλω (
Novlimba împănată cu bizantinisme bisericești
Tot așa, mulți în România râd de arhaismele moldovenilor, însă acceptă ca firești clișeele repetitive și afectate din româna bisericită, precum “dascăli" (în loc să spună omenește “profesori", "cadre didactice", "personal din învățământ" etc.) și multe alte vorbe vechi enervante și vide de sens.
“Dascălii”… Cuvânt pocit, rupt dintr-o novlimbă cuviincioasă care ne sufocă cu vorbe precum “duhovnici", "a se înfrupta" și "tămăduire".
Toate astea îmi amintesc de o persoană care, pohtind poate ceva de la mine, mi-a susurat că mi-a “lecturat" cărțile. Am mustrat-o chicotind distant și suveran și n-am înfruptat-o.
Aș fi preferat să mă citească în loc să mă lectureze.
Autor: Dan Alexe
