Geniul literaturii românești, Mihai Eminescu, comemorat prin mai multe evenimente culturale la Chișinău
Astăzi este comemorată ziua de naștere a marelui poet, prozator, publicist Mihai Eminescu. Mai multe teatre vor susține spectacole, iar la biblioteci - recitaluri de poezii dedicate marelui poet.

În această dimineață, conducerea Primăriei Municipiului Chișinău a depus flori la Monumentul lui Mihai Eminescu din scuarul Teatrului Național și la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor.
Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici a precizat că ziua de astăzi este un prilej de a sensibiliza și de a remarca oamenii de cultură, care promovează valorile autohtone.
„E important să revenim și să păstrăm tradiția cultura, toate valorile generale umane care sunt specifice poporului nostru. Ziua culturii trebuie să fie valorificată și marcată permanent, deoarece cultura este ceea ce ne definește pe noi și ne face deosebiți de alte popoare”, a afirmat Angela Cutasevici.
Începând cu ora 13.30, la Muzeul Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, va avea loc colocviul „Un Eminescu al generației mele: 140 de ani de la debutul editorial”. La dezbateri vor participa: scriitorul Vladimir Beșleagă, poetul Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova; criticul literar Nina Corcinschi, directorul Institutului de Filologie „B. P. Hasdeu”; prozatorul Vitalie Ciobanu, președintele PEN Centru din R. Moldova; scriitoarea Paula Erizeanu, jurnalistă la BBC și „The Guardian” și poetul Alex Cosmescu, doctor în filologie. Moderatoarea colocviului va fi scriitoarea Maria Șleahtițchi, director general al Muzeului Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”.
În aceeași zi, la ora 14.00, Direcția cultură a municipiului Chișinău va organiza, la Palatul Republicii, un concert dedicat Zilei Naționale a Culturii. Tot duminică, la 17.00, la Sala cu Orgă din Chișinău va avea loc un recital de orgă susținut de Anna Strezeva, cu participarea lui Vasilii Moscvitin, timpane. În program creații de J. S. Bach, F. Liszt, H. F. M. Langle, Ch-M. Widor, T. Chiriac și în premieră - Simfonia pentru orgă și timpane de V. Ciolac. Un eveniment consacrat Zilei Naționale a Culturii se va desfășura sâmbătă, 14 ianuarie, la ora 11.00, la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Bălți.
Luni, 16 ianuarie, la ora 11.00, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Agenția Națională a Arhivelor, organizează în contextul marcării Zilei Naționale a Culturii, expoziția de documente „Vechi cărți călătoare”. Expoziția pune în evidență cartea veche religioasă din sec. XVII-XIX, odinioară parte a bibliotecilor mănăstirilor și bisericilor din R. Moldova, devenite în timp bunuri patrimoniale ce se păstrează cu sfințenie în colecțiile instituțiilor de cultură din țară, în cazul de față în colecțiile Bibliotecii Naționale și Agenției Naționale a Arhivelor.