Social

Autoritățile locale ar putea fi obligate să elaboreze un plan de management al pajiștilor

Autoritățile locale ar putea fi obligate să elaboreze un plan de management al pajiștilor și să mărească suprafața acestor terenuri, conform unui document elaborat de ministerul de resort, care va propune consultărilor publice o inițiativă legislativă pentru gestionarea fânețelor și pășunilor.

Avem aproximativ 350 de mii de hectare de pajiști, iar peste 80 la sută din ele sunt administrate de autoritățile locale. În ultimii 30 de ani aceste terenuri au degradat din cauza pășunatului nereglementat sau folosirea substanțelor chimice în apropierea lor. Degradarea va continua și mai mult, afirmă autoritățile, care propun un proiect de lege cu anumite măsuri de intervenție, susține reprezentantul Ministerului Mediului, Vasile Bârsan, pentru emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.

„Planul de management al pajiștilor trebuie să fie realizat de administrațiile publice locale. Nu s-au găsit resurse financiare pentru asta și cumva ele nu au fost realizate. Al doilea moment este conservarea lor și creșterea suprafețelor pajiștilor. În general, proiectul propune micșorarea folosirii substanțelor chimice în preajma pajiștilor, înlocuirea speciilor invazive cu specii native și valoroase. Proiectul își propune să fie o taxă de folosire a pajiștilor”, a declarat Vasile Bârsan.

Comunele din cadrul Parcului național Orhei au beneficiat pe parcursul anilor 2013-2015 de studii privind starea actuală a pajiștilor comunale, care au fost realizate în cadrul proiectului pilot „Clima East Moldova”.

Din cele 18 primării participante, 12 au primit granturi pentru ameliorarea a circa 500 de hectare de pajiști degradate.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult