A început un nou exercițiu cu rezerviștii Forțelor Armate
În perioada 1-5 iulie, rezerviștii Forțelor Armate vor fi instruiți în cadrul ședințelor teoretice și practice la diferite locuri de instrucție.
Astfel, timp de cinci zile, aceștia vor fi instruiți privind tragerile de luptă, acordarea primului ajutor medical, pregătirea NBC, antrenamente radio și altele.
Potrivit Ministerului Apărării, scopul exercițiului este verificarea aptitudinilor rezerviștilor și familiarizării acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale.
Instruirea are loc în conformitate cu cerințele Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2024.