ȘTIRILE AMIEZII: Veniturile Regiei Transport Electric Chișinău s-au dublat; Mesajul ministrului Sergiu Prodan de Ziua Națională a Culturii; Mii de persoane muncesc neoficial în Republica Moldova
Echipe mixte de geniști ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării vor interveni astăzi pentru detonarea controlată a explozibilului, depistat în alte resturi de rachetă, descoperite ulterior în urma extinderii investigațiilor efectuate la fața locului aseară, în zona localității Larga.

Tancuri reparate Leopard 2 ar putea fi livrate Ucrainei
Tancuri reparate Leopard 2 ar putea fi livrate Ucrainei cel mai devreme în 2024, a declarat directorul unei companii producătoare din Germania, relatează News.ro. Potrivit sursei, repararea tancurilor pe care le are în stoc ar costa câteva sute de milioane de euro, iar compania nu ar putea începe să facă acest lucru înainte de confirmarea comenzii.
Președinția suedeză va acorda prioritate continuării sprijinului economic și militar pentru Ucraina
Președinția suedeză va acorda prioritate continuării sprijinului economic și militar pentru Ucraina. Totodată, aceasta va acorda atenție competitivității europene, reducerii riscurilor de volatilitate a prețurilor la energie și reformei pieței energiei, tranziției verzi și respectării statului de drept, a declarat pentru Radio Moldova, ambasadoarea Republicii Moldova la Stockholm, Liliana Guțan.
China a reluat duminică serviciile feroviare de mare viteză între Hong Kong și continent, pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19, în ciuda restricțiilor de călătorie, după ce cu o săptămână mai devreme, Beijingul a renunțat la carantină pentru sosiri în țară.
Peste 190 de mii de persoane muncesc neoficial în Republica Moldova. Ce spun experții
Peste 190 de mii de persoane muncesc neoficial în Republica Moldova, arată ultima analiză a Centrului analitic Independent Expert-Grup. Pentru a combate fenomenul, experții recomandă urgentarea reformei Inspectoratului de Stat al Muncii, care să efectueze controale inopinate și să aplice amenzi. În același timp, reprezentanții Inspectoratului au declarat pentru Radio Moldova că în prezent instituția trece printr-un proces de reorganizare, iar în scurt timp inspectorii își vor relua activitățile.
Veniturile Regiei Transport Electric Chișinău s-au dublat, după scumpirea călătoriilor
Veniturile Regiei Transport Electric Chișinău s-au dublat în a doua jumătate a anului 2022, comparativ cu prima jumătate a anului trecut. Potrivit responsabililor de la Întreprinderea Municipală, fluxul de pasageri în a doua jumătatea a anului trecut a fost mai mare cu 20 la sută.
Pe parcursul anului trecut, în contextul războiului din Ucraina, prin acțiunile culturale desfășurate, oamenii de cultură din Republica Moldova au transmis mesaje de pace, bibliotecile și alte instituții au devenit centre de sprijin pentru refugiați, a menționat ministrul Culturii, Sergiu Prodan într-un mesaj video cu ocazia Zilei Naționale a Culturii.
Astăzi este comemorată ziua de naștere a marelui poet, prozator, publicist Mihai Eminescu. Mai multe teatre vor susține spectacole, iar la biblioteci - recitaluri de poezii dedicate marelui poet.
Datele meteo
Astăzi, 15 ianuarie, se prevede cer variabil fără precipitații esențiale. Pe alocuri va fi ceață, polei slab, iar pe drumuri se va forma ghețuș. Vântul va sufla din partea sud-est moderat. Presiunea atmosferică va fi normală. Valorile de temperatură se vor încadra pe parcursul zilei între zero și 5 grade. Acum în capitală sunt minus trei grade.