România este ambasadorul R. Moldova în parcursul european, susține politologul Laurențiu Pleșca
Este foarte important ca Republica Moldova să se regăsească pe agenda a cât mai multor foruri internaționale, așa cum a fost Adunarea Parlamentară a OSCE de la București. În cadrul evenimentului, Parlamentari din 55 de state europene au evidențiat faptul că țara noastră se confruntă cu tentative de destabilizare în masă și s-au angajat să o sprijine. Declarații în acest sens au fost făcute de politologul Laurențiu Pleșca, în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1. Potrivit lui, faptul că Bucureștiul a găzduit această reuniune, iar despre Republica Moldova s-a vorbit și s-a regăsit în Declarația finală adoptată, arată că România a fost încă o dată avocatul țării noastre în parcursul european.
„Este încă un argument în plus pentru guvernarea de la Chișinău prin care putem spune că Republica Moldova se ține foarte bine în războiul hibrid dus de Federația Rusă acolo, dar și în regiune. Faptul că am fost pomeniți într-o rezoluție, dar și în altele, pentru că au fost în total 16 rezoluții generale pe teme de actualitate, dar și rezoluțiile în comisiile de specialitate, consideră că Chișinăul mai are încă o șansă, încă un for, prin care poate dialoga și își poate menține poziția, desigur alături de România, care a sprijinit-o pe foarte multe domenii”, a declarat politologul Laurențiu Pleșca.
Amintim că Adunarea Parlamentară a OSCE a salutat agenda ambițioasă de reforme a Republicii Moldova. Potrivit unei declarații adoptate pe 3 iulie, în cadrul sesiunii anuale a AP OSCE, țara noastră a înregistrat progrese în reformele anticorupție, creșterea transparenței guvernamentale și îmbunătățirea climatului de afaceri. Detalii – AICI.