Politic

Parlamentul se pregătește să protejeze Aeroportul de privatizare. Precizările deputatului PAS Radu Marian

Parlamentul urmează să voteze, din nou, includerea Aeroportului Internațional Chișinău în lista proprietăților statului care nu pot fi privatizate, însă, de data aceasta, în urma unei propuneri a Guvernului. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, în cadrul emisiunii „Indicator economic” de la Radio Moldova. Deputatul PAS a precizat că va fi parcursă procedura clasică după ce Înalta Curte a declarat drept neconstituțional amendamentul privind aeroportul, votat în Legislativ la propunerea partidului de guvernare.

„Acest amendament a permis aeroportului să fie mai flexibil în ceea ce privește extinderea termenului de arendă ca să fie mai atractiv pentru mai mulți investitori, să depună dosarul. Decizia Curții Constituționale nu are treabă cu procesul de dare în arendă, să nu fie aici nicio interpretare. Acum Curtea s-a referit la niște aspecte procedurale, noi într-adevăr amendamentul l-am aprobat într-o procedură mai accelerată. Noi vom revotăm acest amendament deja prin procedura clasică, eventual Guvernul vine cu propunerea și Parlamentul votează reincluderea aeroportului în lista nepasibilă privatizării”, a declarat deputatul PAS Radu Marian.

Amintim că cea de-a treia licitație privind darea în chirie a spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost pusă pe pauză, după ce Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțional amendamentul propus de deputatul PAS, Radu Marian, și votat de Parlament, care prevede includerea Aeroportului în lista bunurilor nepasibile privatizării.

Anterior, alte două licitații organizate pentru închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău au eșuat. Ultima licitație a fost suspendată pe 16 aprilie, pentru că în concurs s-a înscris o singură companie, Lagardere Travel Retail, dar care nu a furnizat documentele necesare pentru calificare în etapa finală.

În ajun, premierul Dorin Recean a acuzat „gruparea criminală Șor” că ar fi sabotat licitațiile de la Aeroport. Șeful Guvernului a dat asigurări că autoritățile lucrează la modificarea legii cu respectarea tuturor procedurilor, astfel încât aceasta să nu mai poată fi contestată la Curtea Constituțională.

„Asta va declanșa posibilitatea ca odată și odată să scăpăm de acești infractori de acolo. Gruparea criminală Șor va fi responsabilizată, este clar că mai bine mai devreme decât mai târziu”, a precizat premierul. Detalii – AICI.

Citește mai mult