Social

O femeie din Fălești nu și-ar fi executat obligațiile părintești: Riscă sancțiune penală

O femeie de 44 de ani din raionul Fălești va ajunge pe banca acuzaților, pe motiv că s-ar fi eschivat cu rea-voință de la exercitarea obligațiilor părintești, anunță Procuratura Generală.

jurnalul.ro
Sursa: jurnalul.ro

Procurorii au constatat că femeia, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, fiind mama biologică a doi copii de 7 și 8 ani, s-a eschivat cu rea voință de la îndeplinirea obligațiilor părintești. Aceasta a lăsat copiii minori fără supraveghere, a consumat băuturi alcoolice și a neglijat condițiile de trai necesare pentru dezvoltarea fizică și morală a copiilor.

În consecință, la 11 martie 2024, minorii au fost plasați la un centru de plasament temporar din Fălești.

Femeia și-a recunoscut integral vina. Aceasta și-a motivat gestul prin situația financiară precară și lipsa susținerii din partea taților celor doi copii.

Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o pedeapsă penală sub formă de amendă în mărime de la 300 la 500 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 120 de ore.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult