Bugetul de stat, rectificat de Parlament. Veniturile se vor diminua, iar cheltuielile se vor majora
Rectificarea bugetului de stat pentru anul curent a fost votată, în prima lectură, în Parlament. Astfel, veniturile se vor diminua cu peste 800 milioane de lei și vor constitui 65, 8 miliarde de lei. În același timp, cheltuielile se vor majora cu aproximativ 386 milioane de lei și vor atinge nivelul de 82,6 miliarde de lei. Prin urmare, deficitul bugetar va crește cu aproape 1,2 miliarde de lei, fiind de peste 16,7 miliarde de lei.
Potrivit documentului, se vor majora alocațiile pentru fondul rutier, pentru cel al reducerii vulnerabilității energetice, alocațiile pentru acordarea indemnizațiilor la nașterea copiilor, efectuate prin bugetul asigurărilor sociale de stat.
De asemenea, vor fi oferiți mai mulți bani Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, precum și pentru asigurarea cheltuielilor de personal în instituțiile de învățământ și în școlile cu profil sportiv la nivel local.
Documentul va fi propus plenului Parlamentului spre examinare și adoptare în lectura a doua.