Alegerile prezidențiale și referendumul din toamnă: Moldovenii din Ucraina și Rusia își vor putea exercita dreptul la vot
Războiul din Ucraina nu va împiedica cetățenii Republicii Moldova care se află în această țară dar și în Federația Rusă să-și exercite dreptul la vot la alegerile prezidențiale și referendumul din toamnă. Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postica, a declarat la RLIVE TV că secții de votare vor fi deschise, obligatoriu, la Kiev, Odesa și Moscova. De asemenea, pentru a deschise secții suplimentare de votare, urmează să fie cerut consimțământul țării-gazdă.
„Eu cred că secții de votare cu siguranță o să fie deschise. Deja numărul, amplasarea lor, asta deja o să vedem. În Ucraina, noi potrivit legii suntem obligați să deschidem și la Odesa pentru că avem misiune diplomatică și Consulat. La Moscova la fel noi avem misiune diplomatică și suntem obligați să deschidem secții de votare. Deja alte secții în afara misiunilor diplomatice, uite aici va trebuiască să vedem, pentru că aici contează ce o să zică țara gazdă. Dar dacă Federația Rusă o să zică că: nu vă dau voie să deschideți secții de votare, înseamnă că nu o să deschidem secții de votare”, a explicat vicepreședintele CEC.
Pavel Postica mai spune că în statul Israel și în localitatea Corjova alegerile prezidențiale și referendumul republican ar putea fi organizate două zile consecutiv, sâmbătă și duminică. Potrivit lui atât în Israel, cât și în localitatea Corjova oamenii ar putea să nu reușească să-și exercite dreptul la vot pe parcursul unei singure zile.
Potrivit Codului Electoral, în situații excepționale, procesul de vot poate fi organizat două zile consecutiv, sâmbătă și duminică. Autoritatea electorală va lua o astfel de decizie cu 25 de zile înainte de ziua scrutinului.