Politic

Declarație și memorandum de înțelegere semnate între Republica Moldova, România și Ucraina

Astăzi, la Chișinău, miniștrii de externe ai Republicii Moldova, României și Ucrainei au semnat o declarație comună și un memorandum de înțelegere privind combaterea manipulării informaționale și ingerințelor străine. Aceste documente reprezintă un angajament ferm al celor trei state de a împărtăși viziuni și preocupări similare în fața mediului de securitate actual, a declarat ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi.

MAE
Sursa: MAE

Declarația comună subliniază determinarea statelor de a construi un viitor european comun, democratic, pașnic și prosper.

„Documentul se axează pe tematici deosebit de actuale și se concentrează pe dezvoltarea și consolidarea relațiilor între cele 3 țări atât în domeniul politic cât și în cel economic, energiei, infrastructurii, al combaterii dezinformării”, a precizat Mihai Popșoi.

Documentul mai evidențiază importanța solidarității și sprijinului reciproc în fața provocărilor actuale și viitoare. De asemenea, este concentrat pe dezvoltarea relațiilor politice, economice, energetice și în domeniul infrastructurii între cele trei țări, precum și pe consolidarea eforturilor comune în combaterea dezinformării.

Reuniunea trilaterală „de solidaritate și conectivitate”de astăzi demonstrează încă o dată susținerea fermă a Ucrainei pentru independența și integritatea sa teritorială în fața agresiunii ruse, a subliniat ministra de Externe de la București, Luminița Odobescu.

„Este o expresie a angajamentului României de a susține procesul de integrare a Republicii Moldova și Ucrainei. În mod special, aș dori să felicit Republica Moldova și Ucraina pentru deschiderea oficială a negocierilor la UE. Este un pas important că Republica Moldova și Ucraina devin parte a proiectului european, singura opțiune care poate asigura cetățenilor securitatea, pacea și prosperitatea pe care și-o doresc și o merită”

Diplomata s-a referit și la deschiderea negocierilor de aderare la UE cu cele două state, menționând că urmează o perioadă complexă de reforme, care va necesita angajament politic și perseverență, dar și sprijin din partea statelor membre ale UE

„România a susținut aspirațiile europene ale celor două state și a acordat sprijin politic și practic în toate momentele definitorii din ultimii ani ale parcursului european”.

Uniunea Europeană reprezintă singura cale către siguranță, a declarat, la rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba. Procesul de aderare este ireversibil, iar scopul final este ca trei vecini buni — România, Republica Moldova și Ucraina — să ofere o viață mai bună cetățenilor lor. Or, spune el, Rusia utilizează nu doar armament, ci și arsenal non-militar în conflictul cu Ucraina și Republica Moldova.

„Au început deja negocierile de aderare la UE care nu ar fi fost posibil fără sprijinul UE. Este prea devreme să spunem că lucrul a fost făcut. Rusia încă încearcă să destabilizeze visul nostru european. Trebuie să păstrați cursul vostru european. Toți văd că țările noastre au început discuțiile de aderare, dar scopul este clar, realistic, ca trei vecini buni au tot ce e necesar pentru oamenii săi. Mulțumesc celor trei țări pentru deciziile de a furniza echipamente pentru sectorul energetic al Ucrainei.”

Într-un mesaj de recunoștință, oficialul de la Kiev auapreciat sprijinul continuu al popoarelor moldovenești și românești pentru Ucraina în aceste momente dificile.

„Victoria Ucrainei va asigura că toate cele trei națiuni vor avea un viitor liber în Uniunea Europeană”.

Prima ediție a avut loc la Odessa și s-a axat pe teme de securitate energetică în plina criză de atunci generată de agresiunea militară a Rusiei în Ucraina. Cea de-a doua ediție a trilateralei a avut loc anul trecut la București și s-a axat pe teme de securitate regională, la ea participând și miniștrii apărării din cele trei state.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult