Social

Absolvenți care au obținut nota 10 la examenele de bacalaureat au primit diplome la Președinție

57 de absolvenți care au obținut nota 10 la examenele de bacalaureat au primit diploma Președintelui Republicii Moldova. Cu mari emoții și mândrie, elevii spun că sunt fericiți că au obținut rezultate remarcabile, pentru care au depus foarte multă muncă.

Președința RM
Sursa: Președința RM

Valeria Diacioc este singura elevă din raionul Edineț care a reușit să obțină media 10 la bacalaureat. Tânăra spune că a fost surprinsă atunci când a aflat că a obținut 10 pe linie. Adolescenta spune că va depune actele la două universității, în România, dar și în Republica Moldova.

„Nu am avut ca scop să am 10 pe linie, dar a fost o surpriză foarte plăcută. Optez atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova, dar nu m-am hotărât încă. Oscilez între medicină și economie”.

Cei mai emoționați dar și mândri de rezultatele absolvenților au fost părinții acestora. Mama Valeriei, spune că știe foarte bine cât efort a depus fiica sa pentru a obține aceste rezultate.

„A fost o surpriză plăcută, dar să știți că noi am așteptat 10, noi știm capacitățile, știm că a muncit mult, știm că s-a pus un scop care trebuia să fie atins și ne bucurăm foarte mult. Am fost mereu alături ca să o susținem acolo unde avea nevoie”.

Patricia Catînsus este o altă absolventă care a luat în acest an media 10 la examenul de bacalaureat. Tînăra dorește să își continue studiile la noi în țară.

Întotdeauna am sperat, a fost visul meu din copilărie să mă aflu astăzi aici. Întotdeauna mi-am dorit să studiez la noi în țară la universitatea fie medicină, fie USM, rămâne să decid”.

Șefa statului Maia Sandu a îndemnat tinerii să își facă studiile la universitățile din Republica Moldova, iar cei care vor rămâne în țară să contribuie la dezvoltarea statului nostru.

*„Eu sper că și cei care vor merge să studieze peste hotare și cei care vor rămâne să învețe aici, vor pune umărul și la dezvoltarea proiectului Republica Moldova. E foarte important să vă concentrați pe proiectul vostru individual și vă urez succes”-.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, din 18 mii de participanți la examen, doar 57 de elevi au reușit să obțină 10 pe linie. Ministerul Educației anunță că media generală la examenul național de bacalaureat 2024 este de 7,34. Aproximativ o mie de absolvenți ai liceelor au obținut nota nouă, iar aproape 3300 - mai mare sau egală cu opt.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult