Social

Donație EUBAM: Echipamente avansate pentru Serviciul Vamal

Asistență tehnică în valoare de 123.000 euro a primit Serviciul Vamal din partea EUBAM. Donația include servere, baterii inteligente și imprimante, pentru a spori capacitățile operaționale ale Serviciului Vamal.

eubam.org
Sursa: eubam.org

„EUBAM este mândră să acorde sprijin partenerilor noștri prin echipament esențial pentru o gestionare modernă a frontierei, promovând standarde și proceduri UE pentru traversarea mai rapidă de către mărfuri și persoane. Aderăm la angajamentul de a contribui la fundația solidă pentru partenerii noștri în calea lor spre Uniunea Europeană,” a subliniat Slawomir Pichor, șeful EUBAM.

Șeful EUBAM a prezentat Vămii moldovenești o donație din cadrul unui pachet de ajutor mai amplu, care vizează sprijinirea autorităților vamale și de frontieră atât din Republica Moldova, cât și din Ucraina.

Echipamentul de rețea, inclusiv antene și echipament de comutare, vor ajuta inspectorii vamali la realizarea rețelelor locale pentru stațiile de lucru periferice. Sursele de alimentare UPS și bateriile inteligente pentru servere vor asigura o alimentare neîntreruptă în eventualitatea întreruperilor de curent.

Suplimentar, au fost furnizate 15 imprimante multifuncționale, care vor asigura operabilitatea de birou, și 25 iPad-uri, care vor permite Posturilor Vamale să monitorizeze în timp real traficul pe culoarele de control, optimizând traficul la frontieră și activitatea inspectorilor vamali.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult