Eurodeputatul român Siegfried Mureșan, reconfirmat vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European
Eurodeputatul român Siegfried Mureșan a fost reconfirmat vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European în luna iunie. Acesta va fi responsabil de bugetul Uniunii Europene și politicile structurale în noul mandat al Grupului. Decizia a fost luată la reuniunea Grupului PPE, care are loc în Portugalia.
„Mă bucur că voi continua să coordonez acest capitol important din partea Grupului PPE. Am coordonat politicile bugetare ca vicepreședinte și în precedentul mandat, când am obținut sprijinul Grupului pe toate voturile importante în Parlamentul European privind alocarea de fonduri europene pentru România”, a scris eurodeputatul pe Facebook.
Din această poziție, Siegfried Mureșan va coordona toată munca și toate deciziile Grupului PPE – cel mai mare grup politic din Parlamentul European – în ceea ce privește bugetul european, inclusiv negocierile privind viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene post-2027.
Mureșan a dat asigurări că va depune toate eforturile pentru ca România să primească ”cel mai mare nivel posibil de fonduri europene”.
„Mă aștept ca negocierile pentru următorul exercițiu financiar european să fie unele foarte intense fiindcă trebuie să finanțăm, din bugetul UE, atât prioritățile tradiționale ale Uniunii, precum agricultura și coeziunea, cât și noile priorități, precum digitalizarea, tranziția verde și întărirea siguranței. De aceea, cu atât mai important este să ne asigurăm că vor fi bine apărate fondurile europene pe care le va primi România în următorul exercițiu financiar”, a scris Mureșan.
Din actualul exercițiu financiar multianual, România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din produsul intern brut al țării.