Președintele Adunării Generale a ONU efectuează o vizită de două zile la Chișinău
Republica Moldova continuă să acorde sprijinul necesar persoanelor refugiate din Ucraina, țară care luptă curajos contra agresiunii ruse, pentru a menține pacea în întreaga Europă, a transmis prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu președintele Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Dennis Francis, cu care a avut astăzi o întrevedere.
Potrivit unui comunicat al Executivului, președintele Adunării Generale a ONU și-a exprimat aprecierea pentru găzduirea cetățenilor ucraineni, precum și pentru progresele Republicii Moldova în ceea ce privește incluziunea socială și egalitatea de gen.
Oficialii au mai discutat despre inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, despre provocările din regiune, dar și despre participarea țării noastre la „Summitul viitorului”, care se va desfășura, în perioada 22-23 septembrie, la New York, se mai arată în comunicat.
Tot astăzi, Dennis Francis s-a întâlnit și cu vicepremierul Mihai Popșoi.
Dennis Francis își încheie turneul în Europa de Est cu o vizită oficială în Republica Moldova, care are loc în perioada 6-7 iulie. Conform programului vizitei, oficialul urmează să viziteze Centrul Mamei și Copilului și centrul pentru acomodarea refugiaților.