Zi de doliu în Ucraina. Cel puțin 41 de persoane au fost ucise luni în atacurile cu rachete rusești
Rusia a bombardat luni principalul spital pentru copii din Kiev cu o rachetă în plină zi și a lansat rachete asupra altor orașe din Ucraina, ucigând cel puțin 41 de civili în cel mai mortal val de atacuri aeriene din ultimele luni, notează Reuters.
Părinții cu bebeluși în brațe au ieșit în stradă în fața spitalului, după atacul aerian rar comis în plină zi. Ferestrele au fost sparte și panourile smulse, iar sute de locuitori ai Kievului ajutau la îndepărtarea resturilor.
„A fost înfricoșător. Nu puteam să respir, încercam să îl acopăr (pe copilul meu). Încercam să îl acopăr cu această pânză pentru a putea respira”, a declarat Svitlana Kravcenko, în vârstă de 33 de ani, pentru Reuters.
Președintele Volodimir Zelenski, care s-a oprit în Polonia înainte de a pleca la Washington pentru un summit NATO, a evaluat numărul morților la 37, inclusiv trei copii. Mai mult de 170 au fost răniți.
Dar bilanțul victimelor de la locurile atacurilor din diferite regiuni a totalizat cel puțin 41.
Zelenski a declarat că peste 100 de clădiri au fost avariate, inclusiv spitalul de copii și un centru de maternitate din Kiev, creșe pentru copii și un centru de afaceri și case.
„Teroriștii ruși trebuie să răspundă pentru asta”, a scris el. „A fi îngrijorat nu oprește teroarea. Condoleanțele nu sunt o armă”.
Ministerul de Interne a declarat că au existat pagube și în orașele centrale Krivoi Rog și Dnipro și în două orașe din est.
Autoritățile de la Kiev a proclamat marți o zi de doliu pentru unul dintre cele mai grave atacuri aeriene din timpul războiului, care, potrivit acestuia, a demonstrat că Ucraina are nevoie urgentă de o îmbunătățire a apărării sale aeriene din partea aliaților săi occidentali.
Potrivit bilanțului anunțat marți dimineață, în urma atacurilor rusești de luni, au decedat 27 de persoane, inclusiv patru copii. Totodată, 117 persoane au fost rănite.
Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că, în total, în atacurile de luni asupra mai multor orașe din Ucraina, au murit 38 de persoane, alte 190 de persoane au fost rănite. În spitalele din Kiev se află 64 de răniți, 28 de persoane sunt internate în Krivoi Rog, 6 persoane - în Dnipro.