Politic

Olivér Várhelyi: Respectarea principiilor democratice este una dintre condițiile esențiale care trebuie îndeplinite în negocierile de aderare la UE

Aflat în vizită la Chișinău, comisarul european pentru Vecinătate și Extinderea, Olivér Várhelyi, reafirmat sprijinul Uniunii Europene pentru valorile democratice și statul de drept. Respectarea principiilor democratice este una dintre condițiile esențiale care trebuie îndeplinite în negocierile de aderare la UE, a menționat comisarul european în cadrul unor întrevederi la Parlament.

Potrivit unui comunicat al Delegației UE la Chișinău, Olivér Várhelyi s-a întâlnit, miercuri, 10 iulie cu președintele Parlamentului 🇲🇩 Igor Grosu, membri ai Partidului PAS, Partidului Socialiștilor și Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

Agenda vizitei mai include participarea comisarului european la semnarea unui Acord de finanțare a unui grant de investiții în valoare de cca 9,9 mln EUR pentru „Mecanismul de finanțare a economiei verzi în sectorul rezidențial” (Residential GEFF), ce urmează a fi implementat de BERD.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult