Socialiștii au decis boicotarea referendumului privind integrarea UE
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), inițiat de președinta Maia Sandu, va fi boicotat de Partidul Socialiștilor (PSRM). Reprezentanții formațiunii au adoptat o rezoluție în acest sens la ședința Consiliului republican al partidului, care a avut loc astăzi. Socialiștii afirmă că plebiscitul urmărește menținerea actualei guvernări. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu a comentat încă aceste declarații, însă analiștii politici consideră decizia socialiștilor „un nonsens”.
Partidele au dreptul să fie împotriva referendumului privind integrarea UE, însă acest lucru trebuie făcut într-un mod civilizat, nu prin minciuni și manipulări, a declarat Valeriu Pașa, directorul executiv al WatchDog.
„Este dreptul lor să aibă o poziție. Dacă ei sunt împotriva integrării europene, să vină și să argumenteze această poziție, să se angajeze în niște dezbateri bazate pe argumente, dar nu pe tot felul de manipulări (...) Este dreptul lor să fie împotrivă, dar să o facă civilizat, nu prin minciuni și manipulări. Din punctul meu de vedere este cea mai proastă opțiune, pentru că în loc să încurajăm cetățenii să fie activi, să participe la luarea deciziilor, încurajam să stea acasă. Este antidemocratic într-o oarecare măsură, în special în contextul actual”, a spus expertul Valeriu Pașa la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.
Scopul partidelor pro-ruse este ca acest scrutin să nu aducă un rezultat favorabil integrării europene, a declarat analistul politic Anatol Tăbârță.
„*Cea mai simplă modalitate de a compromite un referendum este de a-l boicota. Atunci când mergi la urnele de vot, poți să ai surprize. În primul să asigure pragul de participare sau să-i crești din legitimitatea lui, și, în al doilea rând, cei care se vor prezenta pot să voteze pentru ceea ce nu vrei tu, în cazul dat, socialiștii nu vor ca, la acest referendum, populația să voteze pentru parcursul european al Republicii Moldova”, consideră Ion Tăbârță.
Amintim că pe 9 iulie, comuniștii au îndemnat electoratul să voteze „împotriva” modificării Constituției la referendumul inițiat de actuala guvernare și a anunțat lansarea unei campanii de informare a alegătorilor pentru a preveni modificarea Constituției.
Între timp, mai multe partide din opoziția declarat pro-europeană au anunțat că își vor îndemna susținătorii să participe la referendum și să sprijine aderarea europeană a țării.