Summitul de la Washington: NATO face apel la Rusia să retragă trupele staționate ilegal în R. Moldova și Georgia
Declarația finală a summitului NATO de la Washington care se încheie astăzi subliniază importanța strategică a regiunii Mării Negre, angajându-se să monitorizeze evoluțiile din zonă și să se concentreze pe amenințările de securitate, scrie Agerpres.
Referitor la Republica Moldova, aliații fac apel la Rusia să retragă toate forțele staționate în Republica Moldova și Georgia fără consimțământul acestora.
Mai mult, NATO sprijină eforturile Republicii Moldova de a continua reformele democratice și de a avansa în procesul de integrare europeană, similare cu cele din Bosnia și Herțegovina.
Aliații își exprimă angajamentul de a sprijini capacitățile de securitate și apărare ale țarii noastre, precum și dezvoltarea abilității acesteia de a contracara amenințările hibride.
În plus, NATO subliniază importanța parteneriatelor pentru a asigura o abordare de securitate completă.