Tragedie în raionul Râșcani: autocar Chișinău – Kiev, plin cu pasageri, implicat într-un accident mortal
Grav accident rutier în raionul Râșcani. Două persoane și-au pierdut viața după ce un autocar de pe ruta Chișinău-Kiev, cu 19 pasageri la bord, s-a ciocnit cu un automobil, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit IGSU, accidentul a avut loc pe traseul M-5 Bălți –Edineț. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori, care au descarcerat două persoane rămase blocate între fiarele automobilului.
„Către ora 08:31, angajații IGSU au reușit să deblocheze din fiarele autovehiculului avariat corpul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 74 de ani, precum și o femeie în stare inconștientă de 69 de ani. Femeia a fost predată de urgență medicilor, ajunși la fața locului, care ulterior au constatat decesul acesteia în ambulanță”, anunță IGSU.
Potrivit sursei citate, cei 19 pasageri, care se aflau în autocarul de rută, nu au avut de suferit.
Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de resort.