20 de militari moldoveni vor participa la operațiunea UE în Bosnia și Herțegovina
20 de militari moldoveni vor participa la operațiunea Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost adoptat Parlament cu votul a 61 de deputați. Misiunea va începe din 1 octombrie 2024 și va dura 12 luni.
„Contingentul moldovenesc va participa în misiunea „EUFOR ALTHEA” în componența contingentului român, care la rândul său face parte din batalionul multinațional, începând cu luna octombrie 2024, și va îndeplini sarcinile specifice misiunilor de menținere a păcii. Astfel, prin participare a Contingentului Armate Naționale la operația „EUFOR ALTHEA”, Republica Moldova va contribui la securitatea regională și internațională, integrându-se activ în cadrul politicii de securitate și apărare comună a Uniunii Europene”, a spus ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Asigurarea logistică va fi oferită de contingentul României, întrucât, recent, Parlamentul a adoptat amendarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și cel de la București privind cooperarea în domeniul militar.
Respectiv, o parte din cheltuieli vor fi acoperite de România.
În prezent, în cadrul operațiunii sunt prezente 22 de țări.