Social

Cum luptăm cu canicula? Sfatul specialistului

Insolația poate duce până la leșin, iar atunci când observăm pe stradă sau în alte locuri publice persoane care se simt rău, să chemăm imediat ambulanța, susține specialista în promovarea sănătății de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Lilia Plămădeală. Medicul recomandă oamenilor care lucrează în aer liber să evite munca în orele fierbinți și să facă pauze.

„Aș zice că este contraindicată aflarea în aer liber în exces mai ales fără protecție prin accesorii în primul rând să avem haine lejere din fibre naturale. E nevoie numaidecât să fie ochelarii de soare, o pălărie. Nu mergem la serviciu fără suficientă apă și aici vorbim despre minimum 40 ml/kg corp pentru bărbați, 33 ml/kg corp pentru femei. Adică un bărbat de 100 de kilograme nu are voie să bea mai puțin de 4 litri și asta trebuie să fie apă, ceai slab îndulcit. Nu consumăm cafea și alcool”, susține specialista.

La fel, Lilia Plămădeală recomandă cetățenilor să mănânce mai multe fructe și legume și să evite consumul de carene sau alte produse ușor alterabile.

„Dacă cineva nu tolerează laptele care este printre altele un hidratant foarte, foarte bun pentru că conține tot de ce are nevoie organismul, și apă și enzime și microelemente și real hidratează. Un pahar de lapte ca un pahar de apă echivală. Desigur, mai puțin carne, proteinele de care avem nevoie le luăm mai mult din pește, fructe de mare, ouă”, a spus Lilia Plămădeală.

Amintim că meteorologii au emis cod roșu și portocaliu de caniculă care a intrat în vigoare de vineri, 12 iulie, și este valabil până pe data de 17 iulie.

Citește mai mult