Regional

Ialoveni: Un bărbat a decedat electrocutat în timp ce încerca să repare un ascensor

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, angajat al unui SRL, a decedat electrocutat în timp ce încerca să repare un ascensor la spitalul raional Ialoveni. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova, de către ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției, Marian Bețivu.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Cazul a avut loc joi, 11 iunie, în jurul orei 15:00. Potrivit sursei citate, în urma examinării cadavrului de către medicul legist, moartea ar fi survenit în urma șocului de electrocutare.

„În Serviciul de Gardă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni a parvenit anunțul telefonic de la Serviciul 112, precum că în subsolul spitalului raional Ialoveni este o persoană de gen masculin decedată până la sosirea ambulanței. La fața locului s-a stabili că cetățeanul, anul nașterii 1979, care era angajat al unui SRL, a venit în scop de serviciu pentru repararea și efectuarea lucrărilor de profilaxie a ascensorului din incinta spitalului, unde în jurul orelor 14:50 a fost electrocutat”, a precizat Mariana Bețivu.

Alte semne de moarte violentă pe cadavrul dat nu au fost depistate. Cazul a fost înregistrat, iar alte circumstanțe se stabilesc.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult