Cristian Pârvulescu: Donald Trump va folosi atentatul în favoarea sa, însă aceasta nu va schimba raportul de forțe la alegerile din SUA
La baza tentativei de asasinat asupra fostului președinte al SUA, Donald Trump, se află motivații politice și în următoarele săptămâni se va insista pe acest lucru pentru a victimiza tabăra republicanilor, care va spune că a fost supusă unui atac violent din partea democraților, a declarat pentru redacția noastră de știri politologul român Cristian Pârvulescu. Potrivit acestuia însă această situație nu va schimba raportul de forțe la alegerile din SUA din 5 noiembrie.
„Nu cred că va schimba în mod esențial voturile pentru că cele două blocuri sunt compacte. Așa cum s-a văzut, nici dezbaterea dintre cei doi n-a modificat în mod esențial situația. De fapt, bătălia în Statele Unite se dă între electorii moderați din cele două partide care pot oscila dintr-o parte în alta. Există o parte a electoratului republican, moderată, care nu era deloc adepta exceselor pe care fostul președintele Trump le folosea în campanie, în logica violenței de limbaj și care, fiind din multe puncte de vedere asemănătoare electoratului liberal-democrat, așa spus, empatică, solidară, s-ar putea să fie influențată de acest atentat și să își îndrepte voturi spre Trump. Dar nu mă aștept ca acest atentat eșuat să schimbe în mod radical raportul de forță”.
De asemenea, Cristian Pârvulescu susține că Donald Trump va folosi acest atac în favoarea sa și în maniera care-l caracterizează pentru a convinge alegătorii să-l voteze.
„Cel puțin, 8 gloanțe după New York Times au fost trase. Unul a lovit în mod fatal unul dintre participanții la miting. Alți doi au fost răniți în mod grav. Trump a fost rănit în mod superficial, la urechea dreaptă, dar viața lui nu a fost pusă în primejdie. A avut, deci, noroc. Iar acest noroc va fi explicat ca protecție divină. Și pentru cei care, oricum, foarte credincioși îl votau pe Trump, va fi un argument în plus pentru a-și accentua campania. Dar nu cred că asta va face diferența”.
Atentatul împotriva lui Trump a avut loc cu mai puțin de patru luni înainte de alegerile din 5 noiembrie, când Trump, candidatul republican, se confruntă cu o revanșă electorală cu președintele democrat Joe Biden, scrie Reuters.
Trump urmează să primească nominalizarea oficială a partidului său la Convenția Națională Republicană, care va începe luni la Milwaukee.
Atacul a ridicat întrebări imediate cu privire la eșecurile de securitate ale Serviciului Secret, care oferă foștilor președinți, protecție pe viață.
A fost prima împușcare a unui președinte al SUA sau a unui candidat la alegeri al unui partid de la tentativa de asasinare în 1981 a președintelui republican Ronald Reagan.