Internațional

Biden, după tentativa de asasinat asupra lui Trump: „Să coborâm temperatura în politica noastră”

După tentativa de asasinat asupra rivalului său, Donald Trump, președintele american Joe Biden a făcut apel la unirea ca națiune a americanilor. Oficialul a precizat că motivul incidentului nu este cunoscut deocamdată, dar a ordonat o revizuire a securității la mitingul la care a participat Trump și a fost rănit.

Reuters
Sursa: Reuters

Într-o adresare rară din Biroul Oval, președintele american, Joe Biden, a condamnat violența politică și a declarat că politica nu trebuie să fie niciodată un câmp de luptă.

„Vreau să vă vorbesc despre necesitatea ca noi să coborâm temperatura în politica noastră și să ne amintim, că deși este posibil să nu fim de acord, noi nu suntem dușmani. Suntem vecini. Suntem prieteni, colegi, cetățeni și, cel mai important, suntem colegi americani. Trebuie să fim împreună”, a declarat Joe Biden.

Este pentru a treia oară când Biden a folosit Biroul Oval pentru a comenta probleme de importanță majoră pentru americani de când a preluat puterea în 2021.

„Nu există loc în America pentru acest tip de violență sau pentru orice violență vreodată. Fără excepții. Nu putem permite ca această violență să devină una normală. Știți, retorica politică din țara asta a devenit foarte aprinsă. Este timpul să o răcoriți”, a mai adăugat președintele american.

Fostul președinte american, care candidează pentru un nou mandat, a fost rănit la ureche în timp ce ținea un discurs electoral. Un bărbat de 50 de ani a decedat, iar altele două au fost rănite. Atacatorul, în vârstă de 20 de ani, a fost ucis de forțele de ordine prezente la fața locului. FBI a declarat că tânărul care a încercat să îl asasineze pe Trump a acționat singur și nu are niciun indiciu privind unele probleme de sănătate mintală ale suspectului. Acesta a folosit o pușcă de tip AR cumpărată legal.

Citește mai mult