Social

La Orhei a fost inaugurat un nou sediu al Substației de Asistență Medicală Urgentă

Noul sediu al Substației de Asistență Medicală Urgentă a fost inaugurat astăzi la Orhei. Cei 62 de angajați - medici, felceri, infirmieri și șoferi - vor lucra într-o clădire nouă, construită și echipată conform standardelor europene. Locuitori din municipiul Orhei și 11 comune din regiune vor beneficia de condiții moderne de tratament. Constucția și dotarea clădirii au costat 34 de milioane de lei. Investiția face parte din una mai amplă, în valoare totală de peste 320 milioane de lei, destinață modernizării serviciului de asistență medicală de urgență prespitalicească la nivel național, a precizat președinta Maia Sandu, la evenimentul de inaugurare.

În ultimii doi ani și jumătate, am crescut substanțial investiția în sistemul medical. Am investit în jur de 3 miliarde de lei doar în sistemul dumneavoastră, iar pentru alte unități s-au investit peste 300 de milioane de lei. Acești bani înseamnă lucruri concrete, nu doar cifre pe care le scrii în rapoarte. Un exemplu îl vedem astăzi aici: o să vedem și autospeciale pentru sistemul dumneavoastră. Deci, această substanțială asistență medicală de urgență prespitalicească de la Orhei este un exemplu al efortului pe care îl facem noi toți pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale, susține președinta Maia Sandu.

La rândul ei, Ministra Sănătății Ala Nemerenco a declarat că anume de dezvoltarea serviciului de Asistență Medicală Urgentă depinde depind două lucruri extrem de importante.

Deci, practic, pacientul critic și tot ce se întâmplă cu el după internarea în spital depinde de cât de repede reacționați și de calitatea intervenției. În al doilea rând, când vorbim de pericole pentru o țară sau de orice urgențe majore, serviciul dumneavoastră este, de fapt, pe linia întâi. Noi deja am avut ocazia nefericită să trecem prin astfel de momente, dacă ne amintim de perioada pandemiei, iar, ulterior, cu începerea războiului în Ucraina, presiunea refugiaților a căzut din nou foarte mult pe serviciul dumneavoastră, firmă ministra Sănătății Așa Nemerenco.

Ministra Sănătății, Ala Namerenco a mai adăugat că investițiiile de 3 miliarde de lei în sistemul de sănătate, care au fost făcute în ultimii doi ani și jumătate, nu includ fondurile companiei de asigurări, care acoperă serviciile medicale. Aceste resurse au fost furnizate atât din bugetul de stat, cât și din fonduri de la parteneri internaționali, printre care se numără țări ale Uniunii Europene, Japonia și Statele Unite.

Până acum, au fost aduse 75 de ambulanțe, susține Ala Nemereco. Alte 62 de unități sunt pe drum, dintre care 14 au intrat deja în țară.

Cristina Popescu

Cristina Popescu

Autor

Citește mai mult