Din anul viitor, elevii claselor a noua vor susține examenul anual la centre specializate, ca la BAC
În perioada 19-23 august, va fi desfășurată o probă adițională a examenului de clasa a noua pentru a oferi copiilor o a treia șansă de a susține examenul. Decizia a fost luată din cauza scăderii ratei de promovabilitate în urma reevaluărilor, a declarat ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun.
„Îndemnul nostru către profesori, către director, către șefii de direcție, în special din raioanele vizate, este să se mobilizeze și să ajute copiii să treacă un examen simplu, elementar de clasa nouă, cel puțin cu nota 5, după 9 ani de studii”, a spus ministrul.
Totodată, el a anunțat că din anul viitor, elevii claselor a noua vor susține examenul la centre speciale, după modelul celor de BAC.
„Deci instituții de învățământ desemnate în calitate de centru de desfășurare a examenului, unde vor merge copiii pentru a-l susține și unde vom putea să asigurăm o monitorizare pe întreg teritoriu Republicii Moldova a bunii desfășurări a examenului. Totodată vom evalua centralizat lucrările la examenul de clasa nouă, așa cum facem și în cazul examenului de bacalaureat O să aplicăm în esență aceleași reguli la clasa nouă, pe care le aplicăm și la bacalaureat, cu excepția camerelor de luat vederi. Deci, nu o să introducem cameră anul viitor, dar vom avea centru de desfășurare a examenului, vom avea monitorizare externă și vom avea evaluarea centralizată a lucrărilor”, a explicat ministrul.
Dan Perciun a precizat că în acest an, 400 de voluntari care au mers în opt raioane ale Republicii Moldova, în 189 de instituții de învățământ pentru a asista la desfășurarea probii de examen în acele instituții. Ulterior, circa 30% dintre lucrări au fost reevaluate la Chișinău, pentru a verifica cât de corect au fost evaluate la nivel raional. Drept rezultat, rata de promovabilitate a scăzut. Spre exemplu, în raionul Cimișlia, unde anul trecut rata era de 100%, anul acesta a ajuns la 64%.
„Deci aveam 37% din toți elevii de clasa 9 din Cimișlia care nu au putut susține examenul de matematică Deci 4 din 10 copii La Cantemir rata de promovabilitate a scăzut de la 97% la 68%, la Drochia de la 100% la 73%, la Șoldănești de la 100% la 78%, la Cahul de la 100% la 80%, Nisporeni de la 88% la 83%, Dondușeni de la 99% la 85%, Briceni de la 100% la 89%, Anenii Noi de la 100% la 92% Încă o dată am să reiterez că vorbim doar despre reevaluarea 30% din lucrări Asta înseamnă că probabil dacă am fi reevaluat toate lucrările am fi văzut o scădere și mai dramatică Și asta este astăzi realitatea, cel puțin în aceste raioane”, a menționat Perciun.
Potrivit ministrului, aceste rezultate vorbesc despre faptul că examenul în ansamblu nu reflectă pe bune competențele și cunoștințele elevilor și ascunde realitatea, mimând în esență calitatea. Ministrul a amintit că, potrivit evaluărilor PISA 50% din toți copiii de clasa nouă, deci 15.000 de copii, în fiecare an nu ating un nivel minim de competență la lectură sau matematică, sau știință. „Iar când vorbim în special de mediul rural, de școli foarte mici, putem vorbi de o rată de analfabetism funcțional de aproape 80-90% În același timp, până acum, la examenul de clasa nouă, aveam o rată de promovabilitate de 100% Aveam din o parte evaluările internaționale care spuneau ceva și evaluarea noastră națională desfășurată din direcțiile raionale, care zicea că în esență în sistem totul este bine În acest an, ca urmare a acestei intervenții pe care le desfășoară ministerul, alături de Agenția pentru Curriculum și Evaluare, vedem că, de fapt, evaluările internaționale se confirmă atunci când facem și noi evaluări și examene corecte”, a mai spus ministrul.